Eugen Lucan, Armata Salvării România, la INTERVIUL LUNII NOIEMBRIE: Din perspectiva noastră, accesul la o locuință decentă ar trebui să reprezinte un drept fundamental

În cadrul rubricii INTERVIUL LUNII ne-am propus să stăm de vorbă cu oameni implicați în proiectele pe care le finanțăm și care au lucruri interesante de povestit despre ce și-au propus să realizeze cu sprijinul Granturilor SEE și Norvegiene. Interlocutorul nostru din luna noiembrie este domnul Eugen Lucan, manager al proiectului „S.M.A.R.T. – servicii multifuncționale anti-sărăcie pentru reintegrare și transformare„, derulat de Asociația Misiunea Creștină Armata Salvării din România, căruia îi mulțumim pentru amabilitatea de a ne răspunde la întrebări și îi urăm succes în implementarea proiectului.

FRDS: Înainte de toate, vă rugăm să faceţi o scurtă prezentare a Asociaţiei Misiunea Creştină Armata Salvării din România şi să ne vorbiţi puţin despre începuturile ei şi despre activităţile pe care le desfăşoară în Romania, respectiv despre proiectul pentru care aţi primit finanţare prin Programul Dezvoltare locală şi cum se integrează el în activităţile generale ale organizaţiei

Eugen Lucan: Asociația Armată Salvării este înainte de toate o organizație internațională, cu o istorie de peste 150 de ani și o prezență în peste 130 de țări.

Misiunea noastră este să răspundem nevoilor umane, să îmbunătățim calitatea vieții persoanelor aflate în suferință, să redăm speranța, să promovăm o lume  a solidarității, păcii și  bunăstării, fără discriminare. Prezentă în România din 1999, Armata Salvării a desfășurat în toți acești ani proiecte sociale, educative și de consiliere psiho-socială menite să-i ajute pe cei mai defavorizați semeni ai noștri. Organizația își desfășoară activitatea în 6 orașe din România: București, Ploiești, Craiova, Iași, Bacău și Buzău. Scopul programelor asociației este să îmbunătățească calitatea vieții oamenilor aflați în suferință, fără discriminare. Pricipalele direcții de intervenție sunt: prevenirea abandonului școlar, intervenția în cazuri de urgență (prin echipele mobile și alături de voluntari), combaterea sărăciei și incluziunea socială, prin derularea continuă de proiecte de asistență socio-medicală.

Obiectivul general al proiectului SMART, finanțat de Granturile Norvegiene, prin intermediul Programului Dezvoltare locală, este de a contribui la reducerea sărăciei în rândul a minimum 1.600 de persoane defavorizate, din cel puțin 3 localități (în principal, București, Iași și Ploiești), prin crearea unui model comunitar multiregional de intervenție, constând în furnizarea de servicii educaționale și sociale. Prin acest program dezvoltăm modelul de intervenție educativ din centrele de zi din Iași și Ploiești, punând accent pe diversificarea activităților educative, dezvoltarea de deprinderi de viață indendenta, abordarea individualizată bazată pe principiile managementului de caz şi pe metodologia preluată de la partenerii norvegieni (“Pathway of Hope”). De asemenea, în București urmărim să ajutăm persoanele aflate în situații de sărăcie extremă, care nu au acces la o locuința sau la condiții de locuire decente. Oamenii străzii sunt persoane aparent “invizibile” pentru cetățeni, nu au asigurări medicale sau sociale, au nevoi multiple.

FRDS: Proiectul actual vine în continuarea unuia finanţat din Granturile Norvegiene 2009-2014, în cadrul Programului RO25 Combaterea sărăciei. Puteţi să ne spuneţi, foarte pe scurt, ce aţi realizat în cadrul proiectului anterior şi ce aduce nou proiectul actual?

Eugen Lucan: În cadrul proiectului anterior am oferit servicii socio-medicale unui număr de peste 500 de beneficiari, în stradă. În actualul proiect am crescut capacitatea serviciului la 1.150 de persoane. Am extins tipologia de persoane sărace și fără locuința care sunt ajutate. Ajutam și persoane sărace expuse traficului de persoane, persoane fără locuința, de naționalitate română, ce se adăpostesc în Oslo, persoane fără locuința care au situația locativă neclară din punct de vedere juridic, familii cu copii  „în stradă”. Provocările prezentului proiect sunt salvarea de vieți, identificarea unui număr tot mai mare de persoane “în stradă”, unele dintre ele fiind expuse traficului de persoane și exploatării prin muncă. Plus-valoarea abordării în noul proiectconstă în creșterea numărului de beneficiari, orientarea către Centrul de Consiliere, lucrul cu rețeaua de servicii de adăpostire din București și din țară, ajutor pentru identificarea unui loc de muncă și a unei locuințe, incluziunea persoanelor fără locuință ce se adăpostesc în Oslo, repatrierea lor. Oferim la cerere servicii jurdice, pentru clarificarea situației locative a unor beneficiari.

În precedentul proiect, în centrele de zi din Iași și Ploiești am oferit servicii educative și sociale unui număr de 200 de persoane, părinți sau copii. Prin prezentul apel am crescut grupul țintă la 300 de copii din Iași și Ploiești,la care se adaugă 150 de părinți (peste 40%, de etinie romă). Provocările apărute sunt legate de creșterea dependețelor la copiii și părinții (consum de tutun, alcool), observându-se o creștere a incidenței copiilor care folosesc “țigară electronică”. De asemenea, am înțeles din precedentul proiect că principala resursă a copiilor sunt părinții, motiv pentru care am structurat activități de tip “Școala Părinților”. Oferim servicii sociale pentru diminuarea discriminării, a exploatării prin muncă (angajare la “negru”, anunțuri de muncă înșelătoare) precum și ajutorul necesar pentru identificarea unei locuinței sau clarificarea situației juridice a spațiului în care locuiesc fără forme legale. Menținem componenetelede educație și igienizare din precedentul proiect, la care am adăugat servicii de consiliere, dezvoltare personală, mediere pe piață forței de muncă,activități de grup și de dezvoltare de deprinderi de viață independentă.

FRDS: O componentă importantă a proiectului dvs. se adresează oamenilor străzii. Ce v-a determinat să vă adresaţi acestei categorii de pesoane vulnerabile şi cum îi sprijiniţi în mod concret?

Eugen Lucan: Persoanele fără adăpost care trăiesc pe stradă reprezintă o formă extremă de sărăcie și excluziune socială.  Lipsa unui adăpost și a locuinței poate conduce la degradare umană, discriminare și uneori chiar la moarte (mai ales în anotimpurile foarte friguroase sau călduroase).  Problema persoanelor fără adăpost poate include și o serie de alte situații, precum persoane care sunt în adăposturi de urgență, temporare sau de tranziție, persoane care locuiesc temporar cu familia sau la prieteni, persoane care trebuie să părăsească diferite instituții și nu au o locuință, persoane amenințate cu evacuarea sau persoane care au un adăpost inadecvat sau nesigur. Privarea de locuință este definită de facilitățile reduse și se evaluează având ca referință acele gospodării cărora le e spart acoperișul, nu au baie/duș și toaletă sau locuințele sunt prea întunecoase. În România, după anul 1989, există o pondere extrem de mică a locuințelor sociale, raportată la totalul stocului de locuințe, cu cifre care variază, în funcție de sursă, de la 2,3% la 0,6%. În Marea Britanie și Spania locuințele sociale sunt în jur de o cincime din totalul stocului de locuințe. Abordând fenomenul atât din perspectiva nevoilor, cât și a resurselor, asociația noastră a decis să lupte pentru “dreptul la o locuință decentă” în România.

Mereu pe străzi, cu o igienă și o sănătate precare, oamenii fără locuință, adesea invizibili pentru ceilalți, fără asigurări sociale sau medicale, fac parte din categoria celor mai săraci oameni. Accesul la o locuință de o calitate acceptabilă poate fi considerat o necesitate umană de bază. Din perspectiva noastră accesul la o locuință decentă ar trebui să reprezinte un drept fundamental.

FRDS: Dincolo de provocările obişnuite în lucrul cu oamenii străzii, intuim ca pandemia actuală a adus cu sine o serie de provocări noi, specifice. Ne puteţi spune câte ceva despre principalele probleme cu care v-aţi confruntat în această perioadă şi despre cum aţi reuşit să le depăşiţi?

Eugen Lucan: Deși foarte multe organizații din România au închis serviciile pe perioada stării de urgență, noi, prin EMAS (Echipa Mobilă Armata Salvării), am continuat să lucrăm în stradă, alături de beneficiari. La momentul respectiv nu reușisem să lansăm procedurile de achiziții pentru hrană, dar prin parteneriatul cu Armata Salvării Internațional am reușit să distribuim pachete igienice persoanelor fără adăpost, împreună cu hrană sau haine. Pe o parte dintre beneficiari i-am orientat către adăposturile special create pe perioada stării de urgență.

În cele două centre de zi a fost provocator să dezvoltăm activitățile de suport, pentru că o parte dintre copii era necesar să se adapteze la tehnologiile educației “online” și la normele și standardele situațiilor de urgență sau de alertă. Am reamenajat spațiile de educaţie astfel încât să fie respectată “distanțarea fizică”, păstrându-ne dorința de a menține o relație apropiată cu copiii, care să promoveze principiile “incluziunii sociale”. Pentru unele familii am cumpărat din fondurile asociației cartele telefonice, astfel încât să existe oportunitatea pentru copii să participle la lecțiile online, având acces la o conexiune la internet stabilă.

În această perioadă principală problemă a fost frică de o “boală aparent mortală”, pe care am reușit să o depășim prin acțiune, triaj la intrarea în centre, dăruire, curaj și devotement.

FRDS: O altă dimensiune importantă a proiectului este cea de cooperare bilaterală, cu organizaţia similară/ mama din Norvegia. În ce constă această colaborare şi cum a funcţionat ea într-o perioadă caracterizată prin restricţiile specifice contextului pandemic actual? Credeţi că, într-un context normal, rezultatele cooperării bilaterale ar fi fost mai bune?

Eugen Lucan: La începutul anului 2020 deja aveam 3 colegi de la Armata Salvării Norvegia care vizitau proiectul, integrând procedurile de transfer a modelelor de bună practică la nivelul parteneriatului. Odată cu apariția restricțiilor, a fost nevoie să ne adaptăm, am mutat reuniunile de echipă cu partenerii norvegieni în mediul online și inclusiv primele sesiuni de formare în metodolgia Pathway of Hope au fost făcute online. Într-un context normal, estimez că deja la acest moment am fi avut o vizită de studiu în Norvegia, iar formarea “față în față” ar fi adus mai multe competențe și beneficii profesioniștilor. Am avut o studentă de la Facultatea de Sociologie din Norvegia (voluntar la Armata Salvării Norvegia) care ne-a vizitat la începutul lunii martie 2020, iar interacțiunea reală pe care a avut-o cu beneficiarii și echipa a fost mult mai vie și mai plină de semnificație. Interacțiunea “față în față”nu se poate compara cu orice tip de interacțiune “online”. Practic, criza sanitară a reașezat din punct de vedere social relațiile interumane, a limitat contactul interuman, deplasările în diferite scopuri, limitând conceptul de ființă socială.

FRDS: În ciuda tuturor acestor provocări, dacă staţi şi trageţi linie, după aproape doi ani de implementare, care ar fi principalele reuşite ale proiectului şi ce urmează în continuare?

Eugen Lucan: Ne-am apropiat de foarte mulți copii și adulți, pot spune că după aproape 2 ani avem principalii indicatori cantitativi atinși: peste 1.600 de beneficiari unici, cu care am lucrat și cărora le-am oferit servicii specifice. Să atingi indicatorii cantitativi stabiliți pentru 3 ani doar în 2 ani reprezintă pentru mine un succes.  Peste 40% dintre copiii care frecventează centrele noastre de zi sunt de etnie rromă și una dintre cele mai mari realizări a fost că am reușit să îi ajutăm să-și mențină parcursul educațional. La mulți dintre ei au apărut transformări comportamentale benefice, evidențiind faptul că investiția în educație sau în conduite adaptative de viață garantează peste ani un nivel de bunăstare pentru acești copii. Majoritatea copiilor au primit rechizite și au avut acces la servicii de educație și instruire școlară. Aceste oportunități i-au determinat să frecventeze școala, să nu abandoneze. Unii dintre copii au fost înscriși pentru prima dată la școală.

Am avut mai multe locuri de muncă identificate pentru părinții copiilor și, de asemenea, pentru persoane fără locuință. Mulți dintre oamenii fără adăpost au avut acces la servicii de consiliere socială, în urma cărora au obținut acte sau beneficii sociale acordate de către stat. Cu o parte dintre ei am făcut demersuri pentru a obține proprietatea părinților lăsată moștenire, în care stăteau abuziv alte persoane sau rude. În ultimul an de proiect urmărim să implicăm toți actorii sociali relevanți (autoritățile locale, ONG-urile, sindicatele sau patronatele) în crearea unor rețele de dialog civic și sociale, care să ofere suport serviciilor sociale promovate.

FRDS: Pe plan personal, care au fost principalele provocări pentru dvs., ca manager de proiect, în toată această perioadă? Dar principalele satisfacţii?

Eugen Lucan: Principalele provocări au fost să identific profesioniști care să poată implementa activitățile proiectului. Piața forței de muncă în domeniul serviciilor sociale e deficitară, iar absolvenții de asistență socială sunt slab pregătiţi, după un an de școală “online”. Am găsit totuși și profesioniști foarte valoroși, dar am constatat că după ce îi formăm își găsesc un alt loc de muncă, cu avantaje pe termen lung mai mari pentru cariera lor.  Aceste schimbări de personal au reprezentat în opinia mea o provocare destul de mare, pentru că trebuie să recrutezi, să formezi și să susții noii membri ai echipei, iar schimbarea “persoanei de referință” pentru beneficiari nu ajută la consolidarea relațiilor profesionist-client.  

Despre satisfacții pot spune că până în momentul de față principalii indictori cantitativi ai proiectului i-am atins, beneficiarii sunt monitorizați conform procedurilor, prin instrumente de lucru standardizate, se pot observa creșteri în dezvoltare, pe diferite arii (emoționale, cognitive sau comportamentale), pe care le-am sesizat în urmă evaluărilor făcute cu educatorii, din perspectiva integrării sociale. Avem copii care frecventează școala și au dobândit și abilități de a fi prezenți inclusiv la lecțiile online, copii care fără ajutorul nostru nu ar fi avut acces la un computer sau la internet.

“Oamenii străzii” primesc asistență socială și medicală, chiar dacă nu au asigurări medicale sau sociale. Unii dintre ei reușesc să obțină acte de identitate, acces la beneficii sociale sau adăposturi și chiar incluziunea în familia extinsă.

Principala satisfacție a unui asistent social e să schimbe destine în bine. Fiecare transformare mai mică sau mai mare aduce satisfacție, iar când oamenii în nevoie devin autonomi și responsabili, trăieşti sentimentul că ți-ai îndeplinit misiunea pe care ţi-ai asumat-o ca om, ca profesionist și ca manager de servicii sociale.