Elizabeth Kasa, trainer al Centrului European Wergeland, la INTERVIUL LUNII MARTIE: “Cred că școala, în general, trebuie să așeze la baza oricărei interacțiuni respectarea demnității umane”
În contextul încheierii primei sesiuni de instruire găzduită de Centrul European Wergeland (EWC) la Oslo, Norvegia, adresată profesorilor români care predau în instituții de învățământ implicate în proiecte finanțate în cadrul Programului Dezvoltare locală, interlocutorul nostru din luna martie este doamna Elizabeth Kasa, trainer al Consiliului Europei (COE) și EWC, căreia îi mulțumim pentru amabilitatea de a ne răspunde la întrebări.
FRDS: Înainte de toate, vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre dvs., despre cariera dvs. și despre cum ați ajuns să susțineți sesiuni de instruire pentru Consiliul Europei și pentru Centrul European Wergeland din Oslo.
Elizabeth Kasa: Am început să lucrez ca formator la Institutul Intercultural din Timișoara (www.intercultural.ro). Am studiat jurnalistica și intenționam să lucrez în presă. În vara în care am terminat studiile la facultate am început prin a face revista institutului. Așa am descoperit proiectele de impact pe care le organiza și le organizează încă această organizație.
M-am implicat în proiectele cu tineri, în proiectele de educație interculturală și în cele care vizau dezvoltarea competențelor civice. Încercând să învăț cât mai multe despre domeniu, am descoperit cursurile de formare organizate de Direcția de Tineret a Consiliului Europei și am făcut formarea de formatori. În anul 2000 am devenit membru al echipei de formatori a Consiliului Europei și de atunci mă implic în permanență în fel de fel de cursuri de formare, fie la Strasbourg, fie în alte țări membre ale Consiliului Europei.
În anul 2003 am plecat din România, însă continui să lucrez ca formator în diferite cursuri de formare la nivel internațional. E o meserie frumoasă.
FRDS: Pentru profesorii din România implicați în proiecte finanțate prin Programul Dezvoltare locală susțineti acum un curs de educație incluzivă și competențe pentru o cultură democratică. De ce este important un astfel de curs pentru profesori, în general, și pentru cei din România, în special?
Elizabeth Kasa: Da, cursul acesta este organizat în colaborare cu Centrul European Wergeland. Acest centru este partener oficial al Consiliului Europei – m-am întâlnit cu echipa de la centru acum zece ani, la o conferință care a adunat diferiți actori implicați în educația pentru o cetățenie democratică și de atunci am colaborat adesea pe proiecte și cursuri de educație, așa cum este și acesta.
Cursul acesta este important pentru toți profesorii, nu doar pentru cei din România. Noi toți trebuie să ne preocupăm de transmiterea valorilor precum egalitatea, respectul pentru drepturile omului, pentru statul de drept și democrație generațiilor următoare. Majoritatea profesorilor care participă la acest curs din Oslo sunt oameni care au trăit experiența comunismului. Sunt valori pentru care am luptat!
Pe de altă parte, cursul acesta ne reamintește că democrația este un proces, nu un rezultat, și se centrează pe analiza modului în care profesorii pot să organizeze procesul de predare și învățare, astfel încât acesta să dezvolte la elevi competențele pe care ar trebui să le aibă cetățenii. Spun să le aibă, și asta înseamnă ca ei nu doar să știe, ci e vorba și de aptitudini și atitudini legate de democrație. Din acest punct de vedere, școala este o micro-societate, e locul perfect în care tinerii își pot dezvolta aceste competențe, dacă li se asigură oportunitățile și mijloacele să participe. Mă gândesc la consiliile de elevi, la diferite comitete din care ar trebui să facă parte tinerii. De fapt, cred că nicio decizie care îi afectează pe tineri nu trebuie să fie luată fără ca ei sa fie măcar consultați. O școală democratică este o școală incluzivă.
Vorbim așadar la curs despre dificultățile pe care profesorii le întâmpină încercând să transforme școala într-un spațiu pe care elevii să îl perceapă ca fiind al lor, al tuturor, indiferent de apartenența etnică ori religioasă, de statutul social, de abilitățile fizice sau intelectuale. Nu știu dacă asta se poate realiza fără implicarea elevilor.
În perioada restricțiilor cauzate de pandemie, am circulat mai puțin la nivel internațional și am lucrat mai mult acasă, în Estonia. Am cunoscut o școală cu elevi care au o mobilitate redusă. Nu cred că e nevoie să facem lucruri pentru ei, ci că trebuie să creăm oportunități și să îi sprijinim să întreprindă ei ceea ce li se pare important. Am creat un consiliu al elevilor, au avut alegeri, inițiative, au creat schimbări vizibile la nivelul școlii. Ei înșiși. Și tot ei au primit premiul anual al celui mai activ consiliu al elevilor, o competiție pe care primăria din Tallinn se preocupă să o organizeze în fiecare an. Dar cel mai mult m-a impresionat felul în care aceste realizări i-au motivat să creadă că se poate. Că dacă vrei, trebuie să ai inițiativă, să faci, să te implici, să schimbi.
FRDS: Cum ați gândit acest curs adresat profesorilor din România? De la ce premise ați pornit și ce obiective v-ați propus?
Elizabeth Kasa: Conținutul cursului ține de sfera de activitate a ambelor instituții care cooperează în oragnizarea lui – FRDS și Centrul European Wergeland. În procesul de dezvoltare a cursului aplicăm standarde de calitate pentru organizarea activităților educative, așa cum sunt ele prescrise de Consiliul Europei și adoptate de Centrul Wergeland. Cursul se bazează pe constatarea unor nevoi în rândul cadrelor didactice. Aceste nevoi se verifică în formularul de aplicare, ulterior și în activitățile dinaintea cursului. Aceste nevoi influențează programul cursului, conținuturile de învățare.
Scopul cursului a fost deci de a consolida capacitatea profesorilor de a promova incluziunea și competențele democratice în clasele și școlile din care provin. Pentru asta, ei trebuie să își dezvolte capacitatea de a cultiva respectul pentru diversitate și – întrucât majoritatea participanților au elevi de etnie romă – ne-am centrat pe măsuri speciale care să faciliteze incluziunea lor. Totodată, am vrut să explorăm împreună cu profesorii metode care să le faciliteze respectul, dialogul, gândirea critică și aprecierea diversității în rândul elevilor.
Nu știu cât de mult permite durata orelor de la clasă să faci ceva interactiv, însă știu că nu putem cultiva aptitudini și atitudini fără aplicații în practică. Facem, așadar, studii de caz, dezbateri, jocuri de rol și analizăm potențialul lor la clasă. În acest fel, profesorii înțeleg cum trebuie pregătite aceste metode active și devin mai siguri în organizarea lor. În același timp, prin parteneriatul cu Centrul European Wergeland, cursul a fost gândit și ca o ocazie de a accesa cele mai recente materiale elaborate în educația incluzivă și cea civică. Am folosit, de exemplu, Cadrul de Referință pentru dezvoltarea de Competențe pentru Cultură Democratică al Consiliului Europei, care există acum și în limba română. Nu în ultimul rând, acest curs a fost gândit ca o oportunitate pentru profesorii din România să învețe din modul în care Norvegia gestionează diversitatea în mediul educațional.
Tot în calitate de formatori, trebuie să alegem cele mai potrivite metode pentru a atinge aceste obiective educative. Am încercat, așadar, să folosim metode diverse, interesante, care să răspundă unor stiluri diferite de învățare și care să poată fi aplicate direct la clasa.
FRDS: Ce impresie v-au făcut profesorii din România, prezenți la curs? Cum au reacționat ei la ceea ce le-ați propus, atât în termeni de conținut, cât și ca metodologie de lucru?
Elizabeth Kasa: Profesorii din România pe care i-am întâlnit sunt oameni pentru sufletul meu. Au foarte multă experiență din care pot să învăț și eu, și au și deschiderea de a învăța lucruri noi, la rândul lor. E foarte important că au fost la curs, acesta e deja un pas înainte către transformarea școlilor lor! Au demonstrat o mare capacitate de a reflecta asupra tuturor teoriilor și a provocărilor pe care le-am lansat și, mai mult, au făcut planuri concrete de punere în practică a ceea ce au învățat. Nu pot decât să sper că acestea se vor materializa!
FRDS: Ce face ca o școală să fie considerată incluzivă? Pe ce credeți că ar trebui să pună accent școlile din România, pentru a-și putea revendica un astfel de “statut”?
Elizabeth Kasa: Cred că școala, în general, trebuie să așeze la baza oricărei interacțiuni respectarea demnității umane. Nimeni, nici elev, nici profesor, nici personal auxiliar, nu trebuie să se simtă umilit, în nicio circumstanță. Dimpotrivă. Școala e un loc unde toți trebuie să se simtă bine și să se simtă apreciați. Și, din nou, nu mă refer doar la elevi. Așa cum am mai spus, școala trebuie să întreprindă eforturi susținute să îi includă pe toți, indiferent de apartenență etnică, religioasă, indiferent de starea materială, de identitatea de gen, indiferent de abilitățile fizice și intelectuale – indiferent de orice alt criteriu a cărui nerespectare duce la discriminare.
O școală incluzivă dă șanse egale tuturor. Școala incluzivă este o școală democratică și este o școală care respectă drepturile omului – adică nu doar că predă aceste noțiuni la orele de istorie, de educație civică sau de dirigenție, dar le și practică, în același timp. O școală incluzivă respectă diversitatea culturală și face eforturi susținute de integrare a educației interculturale în activitățile curriculare și extra curriculare. Din punctul meu de vedere, este nevoie și de o implicare a tuturor membrilor familiei (elevi, profesori, administrație, părinți). Nu există o singură cale și poate că toate acestea par firești sau, dimpotrivă, imposibil de realizat. În realitate, trebuie să analizăm fiecare școală, să-i luăm temperatura în ceea ce privește fiecare din aspectele menționate mai sus și să vedem unde suntem deficitari și ce se poate face. Avem nevoie de un plan care să includă pași întreprinși sistematic, la nivel de școală, pentru remedierea acestor aspecte. Rolul directorilor în acest sens este crucial.
În Estonia, unde am acum reședința permanentă, am creat o rețea de școli care respectă drepturile omului. Este o inițiativă în cooperare cu Institutul Eston de Drepturile Omului. În fiecare școală există o echipă care analizează starea școlii (întrebându-i pe elevi, pe profesori, pe părinți) și care face în fiecare an un plan de activități concrete de întreprins. Au un opțional de drepturile omului și se asigură că măcar câteva din activitățile extracurriculare au o temă legată de drepturile omului. Unii merg la un memorial al Holocaustului. Pentru cei care nu pot, am creat expoziții mobile, care aduc oarecum muzeul aproape de copii. Sunt panouri care se împachetează și care spun, de exemplu, povestea Annei Frank sau reflectă istoria drepturilor omului în timpul anexării țării de către Uniunea Sovietică. Școlile completează un formular online și astfel expoziția mobilă călătorește în toată Estonia, de la o școală la alta.
Am întâlnit școli din mediul rural unde nu existau fonduri să se întreprindă călătorii mari și scumpe. Dar profesorii au apelat la primărie, care le-a asigurat un autobuz să ducă elevii la aeroport. Mulți nu ajunseseră niciodată acolo. Și atunci profesorii au creat un context de învățare despre dreptul la libera circulație, despre securitate, despre cetățenie, despre îngrădirea anumitor libertăți.
Mă impresionează profund dedicația profesorilor de a face ceva frumos și bun și util și altfel. Ei sunt sufletul școlilor. Dacă reușesc să coopereze, pot realiza împreună adevărate schimbări. La clasa de dirigenție se pot discuta valorile legate de drepturile omului – respectul, egalitatea. Profesorii de educație civică pot face activități care permit copiilor să învețe despre Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copiilor. La clasele de desen aceste drepturi pot fi ilustrare și școala poate să afișeze aceste creații pe coridoarele ei. La clasele de IT am văzut create chestionare interactive, online, care se pot pune pe pagina școlii și care îi îndeamnă pe membrii ei să indice: Ți se pare că școala noastră este o școală care respectă drepturile omului? Ce îți place la școala noastră? Ce ai vrea să fie altfel? Și atunci managementul și echipa care se preocupă de acest proiect iau măsuri pentru ca elevii înșiși să poată contribui la realizarea acelor deziderate.
Școlile acestea se folosesc de părinți nu doar ca resursa materială. Mie îmi place că marchează data de 10 decembrie, care este ziua internațională a drepturilor omului și mă invită pe mine, ca părinte, să facem activități interactive cu elevii. Nu vreau să limitez relația mea cu școala la ședințele cu părinții. Sigur, ajută foarte mult că toate școlile din Estonia se folosesc de o aplicație mobilă, prin intermediul căreia vezi în orice moment ce anume s-a predat la clasă, în ziua aceea, ce calificative primește copilul, el însuși are acces la aceeași aplicație, unde bifează temele pe care le-a făcut. Aplicația asta ajută să transmiți mesaje scurte, concrete, tuturor părinților, pe care și le pot consulta de pe mobil. Văd mesaje de laudă pentru fiecare din realizările copiilor, văd planuri ale administrației, sunt mesaje aproape zilnice și fac parte din rutina mea zilnică. Așa cum îmi consult mesajele e-mail la serviciu, mă uit și la aplicația școlii unde învață unul dintre copiii mei și la cea a grădiniței, unde merge celălalt. Mă ajută că toate acestea sunt accesibile printr-un click pe telefonul mobil, toți suntem ocupați și ne grăbim. Dar merg și la ședințele cu părinții. Mă bucur că multe din aceste întâlniri cu părinții pot fi făcute acum prin legătură video. Nu mai ratez niciuna, chiar daca mă aflu în străinătate, predând un curs ca și acesta despre care vorbim.