Victimele violenței domestice se pot ajuta doar dacă spun: Până aici a fost!

Redăm o poveste, din cele zece povești adunate de inițiatorii proiectului “GLORIA – asistență integrată pentru victimele violenței domestice și de gen” , derulat de Institutul de Medicină Legală Iași cu sprijinul Granturilor Norvegiene 2014-2021, pentru a descrie cruda realitate a zecilor de mii de femei din România care sunt victime ale violenței domestice și pentru a ne transmite că doar de noi depinde ce cuvinte vom utiliza pentru a vorbi despre viitor. Materialul complet este disponibil aici.

„Violența îmbracă multe forme, iar efectele pe care aceasta le are asupra calității vieții fiecăruia sunt ireversibile. Prin multă voință, muncă, informare, sprijin și având acces la resursele necesare, victimele devin supraviețuitoare și exemple de perseverență. În cadrul proiectului “Gloria” am ascultat multe povești de viață, experiențe dure și am schimbat perspectivele asupra viitorului multora dintre persoanele cu care am interacționat, subliniind în mod constant faptul că independența financiară este un pas important în obținerea autonomiei.

Manuela a venit prin soarele verii, șchiopătând ușor, la întâlnirea stabilită. E decisă să nu mai tacă, să nu mai suporte. Vrea să rupă lanțul în care generație de generație femeile apropiate ei au fost prinse. Nu a fost așa dintotdeauna. A internalizat atât de mult violența ca stare a familiei, că nu a reacționat când trebuia, în situațiile în care trebuia. A rămas văduvă de tânără și cu doi copii. Și-a refăcut viața, cum ar spune gura satului, dar ea la cei 50 de ani, abia așteaptă să scape de relația pe care o are de mulți ani.

Manuela abia a aflat vestea că ”fostul” a luat jumătate din banii dați de primărie copiilor, pentru ziua de 1 iunie. A luat din cadoul copiilor! Asta o înfurie rău pe femeia căreia partenerul i-a înșelat așteptările, prin comportamentul lui. Și face calcule. Și știe că are de recuperat de la el bani de prin 2021, pentru că a mințit-o cu privire la veniturile lui. Măcar cu bani să contribuie la viața comună. Încă mai stau împreună, dar numai viață nu se mai numește. Îmi descrie un parcurs sinuos prin justiție. Lung. Cu poticneli. Și totul pentru a responsabiliza cu forța un om cu care a crezut că-și va reface viața, după ce a rămas văduvă. Are două fete mari și nepoți din prima căsătorie, dar fiind tânără încă, a sperat că viața va continua. Băutura, țigările și minciunile!

”Dacă nu-i pot scoate din cap băutura, țigările și minciunile…Am cu el doi copii – fetița în clasa a cincea, care are și ceva probleme de sănătate și băiatul, care e în echipa de fotbal”. Femeia se însuflețește când vorbește de copii și explică faptul că băiatul chiar e foarte talentat. Antrenorul spune că e cel mai bun din echipă. Dar sportul costă și ea scoate greu bani de la tatăl copiilor. Deseori se împrumută ca să își susțină copilul.

”Dacă are băutură nu e rău – se reîntoarce ea la povestea despre bărbat – dar după ce o termină, intră în sevraj. Țipă, înjură copiii, mă înjură pe mine… Asta nu e viață” – spune femeia care de mai mult de 13 ani e cu acest bărbat. Nu mai vrea. E convinsă că fără el va avea tihnă. Vrea liniște. Ea se va descurca, deși n-are loc de muncă. ”Am dus-o greu. Stăteam la părinții mei și nu era bine. De multe ori tata mă bătea și mă dădea afară din casă. Odată a dat în mine, dar am mai vorbit și eu cu unul, cu altul și am pus piciorul în prag. Bătaie am luat de la primul soț. M-a aruncat și de la balcon. Sunt operată de două ori la un picior, din cauza asta.”

Dispare aerul de luptătoare de pe fața ei și vocea scade și mai dă încă puțin timpul înapoi.  ”Da, la 37 de ani am rămas văduvă. Primul soț era foarte bun, până să bea. Îți dădea orice, foarte bun. Dar la băutură…mă scotea afară din casă, mă bătea, nu mai avea limită…” Îmi arată iar cu un gest piciorul- cel operat de două ori – tristă moștenire de la fostul soț. ”După bătaia aia am fost la spital și m-au ținut vreo trei zile și m-au dat cu niște unguent. Apoi m-au trimis acasă. Abia când am ajuns la Iași m-am operat, dar medicul mi-a spus că nu va mai fi cum a fost”. Nici viața ei per total, nu a mai fost la fel din acel moment. Infirmitatea căpătată nu s-a mai vindecat, dar nici sufletul, în ciuda decesului fostului soț, a încercării de a se desprinde de viața anterioară prin relocarea la Iași și noua relație. Poveștile acestea s-au petrecut undeva departe, la Tulcea, acolo unde femeia a ajuns în perioada în care fabricile comuniste ale României nu erau morman de fiare vechi. Ea însăși a lucrat în diverse locuri, dar a rămas șomeră, apoi casnică, după ce fabricile s-au închis. Tabloul e complet: vârstă mijlocie, studii puține, șomaj, o casă la care tot clădește și din care nu rămâne mai nimic, soț alcoolic, mediu violent.

Înțeleg că femeia e dispusă să plătească cu durere fizică și hăituială un mediu familial normal, în care adulții îngrijesc împreună de copii, de casă. Atât de mult și-l dorește.

Poate a și uitat din durerile trecute…Poate supărarea și decepția de acum sunt așa de mari, că nu poate trece peste ele.

”Pleacă dimineața, vine seara, nu ai nimic în urma lui. De două ori l-am chemat la terenul de fotbal să vadă băiatul. A venit, s-a uitat două minute și a plecat. Nu l-a interesat. I-am spus că dacă nu e cum trebuie, nu-l vreau. Nu mai vreau!”

Urma să termin povestea cu hotărârea femeii care vrea să iasă din modul de viață de până acum. Să vă spun că în sfârșit a realizat că merită să îi fie bine, chiar dacă material îi va fi greu oricum. Să vă spun că va economisi ban cu ban să-și ajute și băiatul să facă fotbal și fata să se recupereze cât e posibil. Dar când să închid înregistrarea, sufletul femeii a mai clocotit odată. Oftatul care l-a însoțit mi-a spus că iese la lumina o altă durere, mai profundă decât aceea de până acum.

”Am doamnă, fata cea mare la câțiva km de mine într-o comună. Are cinci copii. Cinci! Și bărbatu-său lucrează la negru. Când vine seara de la lucru se oprește la băut și mi-o bate, mi-o dă afară din casă… Ea nu știe să facă nimic pentru ea. Nu și-a făcut de mult o analiză medicală. A născut acasă, dacă vă vine să credeți. Era doar soacră-sa acasă, că s-a despărțit de socrul fetei, și acum stă la ei.  Încă de la al doilea copil i-am spus: vino, mamă acasă. Ai loc aici, ai o cameră. La mine acum stă și mama, dar încăpem. Știți cum mi-o făcut-o? Nu mai știe de ea, nu mai reacționează.”

E tristă, răvășită. Nici infirmitatea ei apărută urmare a bătăii și aruncatului de la etaj, nici furia pe actualul bărbat, nici amintirea tatălui bătăuș nu o dor așa ca faptul că ginerele îi bate fata cea mare. Și tind să cred că acum a avut puterea de a spune ”nu mai vreau!” pentru că de fapt n-o spune numai pentru ea. O spune mai ales ca să-i arate fetei că trebuie să facă ceva. Să se scuture de modul de viață.

Calculez numărul de femei adulte din povestea asta: Manuela, mama ei, fiica ei mai mare, soacra fiicei. În total patru femei din trei generații, toate bătute, aruncate afară din casele lor, bolnave, cu mulți copii. Trei generații cel puțin, în care viața familiei e o poveste cu alcool, bătăi, înjurături. În fața mea stă femeia care le-a adunat cumva pe toate celelalte victime în jurul ei. Dar nu au făcut front comun, ci doar își ling rănile. Și lanțul se rupe și una dintre ele spune: până aici a fost!

Proiectul “GLORIA – asistență integrată pentru victimele violenței domestice și de gen” s-a desfășurat în perioada martie 2021 – mai 2023 și a fost implementat de Institutul de Medicină Legală Iași, în parteneriat cu Centrul de Mediere și Securitate Comunitară, Fundația Corona, Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați și Fundația Hedda din Norvegia. Valoarea grantului alocat proiectului a fost de 1.226.252 de euro, fiind oferit de Norvegia, prin Granturile Norvegiene 2014-2021.

Mai multe informații despre proiect puteți obține accesând pagina web a acestuia