Apelul de proiecte Acces la finanțare – 2020: 9 proiecte aprobate pentru finanțare, în valoare de 235.000 euro
FRDS a publicat miercuri, 13 ianuarie 2020, lista proiectelor aprobate în cadrul apelului Acces la finanțare – 2020. Prin intermediul acestui apel, Programul Dezvoltare locală acordă fonduri autorităților locale, pentru elaborarea de documentații tehnice necesare realizării de investiții care să genereze dezvoltare locală și să contribuie la reducerea sărăciei la nivelul unor comunități dezavantajate.
Din cele 35 de proiecte depuse în cadrul apelului (în luna iulie 2020), doar 18 au îndeplinit condițiile necesare pentru a intra în etapa evaluării de conținut. Dintre acestea, doar 9 proiecte au fost aprobate pentru finanțare. Bugetul total al acestor proiecte este de cca. 235.000 de euro. Granturile aprobate variază între 10.000 și 40.000 de euro și vizează, din punct de vedere al obiectivului propus, pregătirea unor investiții necesare îmbunătățirii infrastructurii rutiere (în cazul a 3 proiecte), modernizării și construcției de poduri (două proiecte), facilitării accesului la educație, prin construirea și reabilitarea de școli și gradinițe (3 proiecte) și modernizarea infrastructurii medicale (un proiect). O dată cu finalizarea procesului de aprobare, cele 9 proiecte vor intra în etapa de contractare.
Din punct de vedere al distribuției pe arii georgrafice a intervențiilor, două dintre localitățile care vor beneficia de finanțare în cadrul apelului se află în județul Mureș, celelalte 7 localități fiind din județele Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Dolj, Prahova și Suceava.
Având în vedere interesul crescut manifestat de autoritățile locale pentru accesarea fondurilor disponibile în cadrul apelului și ținând cont de faptul că finanțarea totală alocată acestuia în anul 2020 (în valoare de 815.152 de euro), nu se epuizează în urma aprobării celor 9 proiecte, FRDS intenționează să deschidă o ultimă rundă de finanțare în cadrul acestui apel, în luna martie 2021.
Reamintim că prima rundă a apelului Acces la finanțare a fost lansată în anul 2019. În cadrul acesteia au fost finanțate 8 proiecte, în valoare totală de cca. 180.000 euro. Proiectele au avut ca obiective realizarea de documentații tehnice necesare unor investiții în infrastructura educațională, rutieră și medicală și au fost deja finalizate, în cursul anului 2020.