100 de familii sărace din localitatea Curcani, județul Călărași, vor avea acces la apă și canalizare, printr-un proiect de incluziune a romilor finanțat în cadrul Programului Dezvoltare locală
Branșarea gospodăriilor la rețele publice de apă și canalizare, o necesitate care în unele localități din România își așteaptă rezolvarea de mai bine de 20 de ani, va fi realizată în Comuna Curcani, județul Călărași, inclusiv cu sprijinul Granturilor SEE 2014-2021.
Inițiativa aparține Asociației Centrul pentru Educație și Drepturile Omului (ACEDO) și Primăriei Comunei Curcani și face parte dintr-un proiect mai complex, intitulat “Fii parte din comunitate! Servicii integrate adresate comunității locale de romi din Curcani și Românești”, care își propune să contribuie la creșterea gradului de incluziune socială a cca. 1.000 de persoane de etnie romă din comună, printr-un set de măsuri ce vizează creșterea accesului și a calității serviciilor de educație și sănătate, dar și îmbunătățirea condițiilor de locuit.
Cu ajutorul unor fonduri alocate de Guvernul României, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, la nivelul Comunei Curcani sunt în plină desfășurare în această perioadă lucrări de realizare a unei rețele publice de apă și canalizare. Însă nu toți locuitorii pot acoperi din resurse proprii costul lucrărilor de branșare a gospodăriei proprii la rețea. În urma unui demers demarat în luna august 2021, echipa proiectului “Fii parte din comunitate! Servicii integrate adresate comunității locale de romi din Curcani și Românești ” a identificat un număr de 100 de gospodării în dificultate, totalizând cca. 500 de persoane. Pentru acestea, costurile aferente branșării la rețeaua publică de apă și canalizare vor fi suportate din bugetul proiectului.
Nu de puține ori însă, branșarea unei gospodării la rețea implică și soluționarea, în prealabil, a unor aspecte juridice, privind proprietatea. Clarificarea statutului legal al locuințelor și obținerea actelor de proprietate, cadastrarea sau intabularea proprietății reprezintă o altă componentă esențială a proiectului, de care vor beneficia toți cei ce se confruntă cu astfel de probleme. Este și cazul lui G.S, tată a 8 copii, pentru care proiectul va rezolva concomitent două probleme stringente:
”Mă bucur mult dacă voi primi acest ajutor, să am apă în curte. Este greu să crești 8 copii, să îi ții la școală sănătoși și curat îmbrăcați, dacă nu este apă curentă. În fiecare zi scot din fântână multe găleți cu apă, necesare soției la mâncare și spălat rufe, dar și să facem baie copiilor. Nu avem bani să plătim branșarea la apă și nici nu știm cum să facem pentru a intra în legalitate cu actele de proprietate ale casei. Prin proiect sper că vom rezolva aceste două probleme importante.”
Finanțat prin Fondul Român de Dezvoltare Socială, prin Programul ”Dezvoltare locală”, proiectul “Fii parte din comunitate! Servicii integrate adresate comunității locale de romi din Curcani și Românești” este derulat de Asociația Centrul pentru Educație și Drepturile Omului, în parteneriat cu Primăria Comunei Curcani, județul Călărași, și beneficiază de un grant în valoare de 772.740 de euro, oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, prin intermediul Granturilor SEE 2014-2021.