Copyright 2019 FRDS

Back
FRDS - Programul Dezvoltare Locala > Noutati  > 18 echipe de proiect, pregătite pentru perioada de implementare

18 echipe de proiect, pregătite pentru perioada de implementare

FRDS a organizat miercuri, 6 octombrie 2021, o nouă sesiune informativă dedicată familiarizării echipelor de proiect cu regulile specifice etapei de implementare. Sesiunea a fost organizată online, cu participarea a 42 de persoane, reprezentanți ai 18 proiecte de educație incluzivă, de reducere a sărăciei și de dezvoltare locală, finanțate în ultima perioadă în cadrul Programului Dezvoltare locală sau aflate în prezent în etape avansate de contractare.

Formatul întâlnirii a fost unul interactiv, structurat pe nevoile de informare și de clarificare de către participanți a principalelor aspecte privitoare la managementului proiectelor finanțate prin Granturile SEE și Norvegiene 2014 – 2021. În cadrul prezentărilor susținute de specialiștii FRDS au fost exemplificate bune practici în derularea proiectelor, sesiunile de întrebări și răspunsuri permițând clarificarea în detaliu a principalelor prevederi conținute în contractul de finanțare, respectiv a cerințelor privitoare la implementarea proiectelor și la asigurarea sustenabilității lor, la raportarea rezultatelor, derularea procedurilor de achiziţii publice, asigurarea managementului financiar și al procesului de informare și comunicare, în concordanță cu regulile specifice Granturilor SEE și Norvegiene.

Promotorii de proiecte reprezentați în cadrul întâlnirii au fost: Fundația Europeană pentru Consultanță, Implementare și Dezvoltare (FECID), Fundația Terre des Hommes Elveția și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Neamț – implicați în proiecte de educație incluzivă, Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGAPSC) ale județelor Bacău, Buzău și Giurgiu, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), Institutul de Medicină Legală (IML) Iași, Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Brașov, Municipiul Marghita (județul Bihor), comunele Baia (județul Suceava), Ciceu (județul Harghita) și Sânpetru de Câmpie (județul Mureș) și organizațiile SOS Satele Copiilor România, HOSPICE Casa Speranței și ”Caritas – asistență socială” filiala Alba Iulia – implicate în proiecte de dezvoltare locală, organizația UNICEF – Reprezentanța din România, care derulează un proiect de reducere a sărăciei, respectiv Secretariatul General al Guvernului României (SGG), promotor al unui proiect predefinit finanțat în cadrul Programului.

Acesta a fost cel de-al treilea eveniment informativ dedicat proiectelor finanțate în cadrul Programului Dezvoltare locală, organizat de FRDS. Primele două sesiuni, derulate în lunile decembrie 2020, respectiv februarie 2021, s-au adresat promotorilor celor 24 de proiecte contractate anterior în cadrul apelurilor “Educație incluzivă pentru copii și tineri în situații de risc” și “Creșterea incluziunii și abilitarea romilor”.