Lector universitar, după întâlnirea cu elevii Școlii Gimnaziale Manoleasa: “Eram asaltat, copleșit, cucerit de personalitatea și de felul lor de a fi”

Proiectele susținute financiar de Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, prin intermediul Programului Dezvoltare locală, sunt inițiative gândite și realizate de oameni pentru oameni. În această rubrică, ne-am propus să îi aducem în prim-plan pe câțiva dintre aceia pentru care proiectele finanțate de noi înseamnă, cu adevărat, o șansă.

De această dată, protagoniști sunt elevii Școlii Gimnaziale Manoleasa din comuna Manoleasa, județul Botoșani, beneficiari ai proiectului de educație incluzivă „Copii şi tineri integrați pentru o lume mai bună”, derulat de Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava. Elevii au avut șansa de a lua parte la o sesiune de educație antidiscriminare susținută de domnul Marius Eși, lector universitar, o experiență memorabilă datorită entuziasmului, curiozității și perspicacității celor mici.

“Întâlnirea cu elevii de clasa a IV-a de la Școala Gimnazială Manoleasa pentru a le vorbi despre fenomenul discriminării a fost o experiență care m-a făcut mai bogat sufletește și profesional.

Locul întâlnirii a fost unul profund spiritual, tradiția românească fiind la ea acasă în toate formele: spațiu rural, limbaj bogat în regionalisme plăcute auzului, comunicare foarte bună din partea tuturor celor implicați, o simplitate frumoasă și o înțelepciune specifică.

Încă de la începutul orei, noii mei elevi s-au dovedit a fi adevărați detectivi. Mă fixau și mă scanau, dornici de a ști și de a afla mai multe de la mine și despre mine. Le-am spus pe scurt cine sunt și le-am explicat de ce sunt eu cu ei în acel moment. Le-am vorbit calm, cu zâmbetul pe buze, iar în timpul discursului mai făceam câte o poznă, bine controlată de mine, astfel încât să le atrag atenția și, de ce nu, să le reduc din ușoara tensiune și îngrijorare apărute din faptul că erau în acel moment față în față cu altcineva decât doamna lor învățătoare. Pe măsură ce le vorbeam, am observat cum fețele lor afișau zâmbete, ei începeau să chicotească, să râdă, să se simtă bine.

După acest prim pas, i-am rugat să-și scrie numele pe o foaie de hârtie și să-l afișeze pe bancă. Apoi i-am rugat să se prezinte, să-mi spună numele, cine e prietenul sau prietena lor cea mai bună, dacă le place la școală, care e disciplina lor preferată și multe altele. Cât de dornici de comunicare au început să devină în acel moment și cât de multe au început să îmi spună despre ei, despre școală, despre bucuriile lor! De fiecare dată când vorbea cineva aveam grijă să-l recompensez printr-un zâmbet sau printr-un ,,Bravo!” plin de încurajare și veselie. Ei răspundeau aproape de fiecare dată, la fel, printr-un zâmbet sau printr-un chicot ca o confirmare că se simt bine.

Încet, încet am dus discuția spre ceea ce avea să reprezinte scopul întâlnirii noastre și anume o discuție despre ideile de discriminare și antidiscriminare. Am rămas plăcut surprins să constat că unii dintre ei încercau să îmi dea răspuns la întrebările pe care le adresam referitoare la ideea de discriminare. Am remarcat că la nivel intuitiv ei știau despre ce este vorba, aveau nevoie doar, poate, de o confirmare, de unele explicații suplimentare. Surpriza a fost cu atât mai mare dat fiind faptul că niciunul dintre acești copii nu a știut anterior despre ce temă doream eu să discut cu ei.

După vreo 5 minute de discuții, de întrebări și de răspunsuri frumoase și interesante din partea lor, le-am spus ca vreau să facem împreuna niște echipe ca să putem să ne jucăm mai bine. Le-am împărțit niște creioane colorate, carioci și foi și le-am spus că vom desena și vom scrie împreună mai târziu după ce vreau să le arăt două filmulețe animate cu și despre discriminare.

Pe tot parcursul vizionării filmulețelor am remarcat că noii mei elevi au fost foarte atenți. După vizionarea filmulețelor am încercat să discutăm împreună despre ideea principală despre mesaj. Nici bine nu apucam să formulez întrebarea că elevii ridicau mâna cerându-mi să-i las să răspundă, mâna ridicată fiind completată în acel moment cu rugămintea ,,Spun eu!”, ,,Știu eu!”, ,,Vreau eu să răspund!”. Erau nerăbdători de fiecare dată să răspundă, să comunice, să discute cu mine, să îmi explice, să îmi arate ce au înțeles.

Eram asaltat, copleșit, cucerit de personalitatea lor, de felul lor de a fi.

Le-am confirmat cele mai multe dintre răspunsurile pe care mi le-au oferit, explicându-le totodată pe înțelesul lor ce au văzut în filmulețe. Astfel, am încercat să le explic ce înseamnă discriminare de gen sau discriminare de statut social, discriminare în viața socială sau concepte precum cele de discriminare și antidiscriminare, egalitate, respect, ajutor, toleranță, bunătate s.a.m.d.

Faza a doua a debutat apoi cu lucrul pe echipe. Astfel, i-am rugat pe elevi să încerce să deseneze împreună ceea ce înțeleg ei, ceea ce își imaginează ei prin discriminare sau antidiscriminare. Le-am recomandat, de asemenea, să încerce să își aducă aminte și imagini, fapte, cuvinte, vorbe din filmulețele văzute. Și de această dată i-am analizat cu multă discreție, le-am oferit uneori mici sfaturi, sugestii cu privire la sarcina pe care o aveau de îndeplinit. Mi-a plăcut mult cum discutau, desenau și colorau împreună, și mai ales cum râdeau împreună.

După expirarea timpului, fiecare echipă și-a prezentat desenul în fața clasei. De asemenea, una dintre sarcini era ca fiecare membru din fiecare echipă sa spună un cuvânt sau o propoziție care să aibă legătură cu sarcina primită, cu ideile de discriminare și antidiscriminare. De fiecare dată când unul dintre elevi termina de vorbit, toți ceilalți îl aplaudau ca o formă de recompensare.

Am trecut apoi la o metodă de învățare activă, cea a jocului de rol. Cele trei echipe au avut sarcina să își imagineze o situație de discriminare/antidiscriminare și să o prezinte. Momentele create au fost un adevărat succes pentru că celor mici le place să se joace, să-și imagineze tot felul de situații.

Pot spune că am întâlnit niște copii minunați plini de viață, neastâmpărați în sensul bun al cuvântului, dornici să știe, să coloreze, să comunice. Tot timpul au încercat prin comportamentul pe care îl afișau să se exprime, să arate ce au făcut, ceea ce știu sau ce au învățat. Cert este faptul că educația copiilor este asemenea unei flori care se cere mereu a fi udată, îngrijită cu multă grijă și afecțiune. Să nu uităm că educația nu poate fi desăvârșită și transmisă decât prin copiii pe care îi avem mereu aproape, lângă noi, în calitate de educatori, pentru că, în fond, ei ne învață cum să râdem, să zâmbim, să ne bucurăm.

Lect. univ. dr. Marius Eși, Suceava, 11.04.2022   

Marius Eși este cadru didactic la Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic al Facultății de Științe ale Educației al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu o experiență de peste 12 ani și predă discipline ca: Didactica specialității, Didactica domeniului si dezvoltării in didactica specialității, Practica pedagogică.

…………………………………………………………………………

Proiectul “Copii şi tineri integrați pentru o lume mai bună” se desfășoară în perioada decembrie 2020 – noiembrie 2022 și este implementat de Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava împreună cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Suceava și Asociația pentru Sprijin în Dezvoltarea Economiei Sociale – Incluziune, Responsabilitate Cooperatistă, Antreprenoriat Social Tulcea. Proiectul asigură acces la servicii educaționale de calitate pentru 830 de copii în risc de părăsire timpurie a școlii sau cu cerințe educaționale speciale, din județele județele Suceava, Botoșani, Harghita și Tulcea. Valoarea grantului alocat proiectului este de 1,212,665 de euro, fiind oferit de Norvegia, prin Granturile Norvegiene 2014-2021.

Mai multe informații despre proiect puteți obține accesând pagina web a acestuia.