Muncitoare în Spania, antreprenoare în România. Cristina plănuiește să își deschidă un salon de coafură, în Sânpetru de Câmpie
Proiectele susținute financiar de Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, prin intermediul Programului Dezvoltare locală, sunt inițiative gândite și realizate de oameni pentru oameni. În această rubrică, ne-am propus să îi aducem în prim-plan pe câțiva dintre aceia pentru care proiectele finanțate de noi înseamnă, cu adevărat, o șansă.
La Sânpetru de Câmpie, în județul Mureș, autoritățile locale pun în practică, prin intermediul Granturilor Norvegiene, un model integrat de intervenție socială, menit să crească gradul de utilizare a serviciilor publice (socio-medicale, de ocupare, de locuire și de educație) de către persoanele vulnerabile din comună. Prin acest demers, 106 persoane aflate în situații dificile au fost evaluate, informate și consiliate în vederea determinării profilului profesional și a potențialului de angajare. 28 dintre ele, cele mai motivate, au fost apoi selectate pentru a participa la un curs de dezvoltare antreprenorială. Una dintre cele mai interesate și mai ambițioase participante la aceste cursuri este Cristina, despre care ne vorbește astăzi echipa de proiect.
–––––––––––––––
La nici 30 de ani, Cristina este mamă a trei copii. Provine dintr-o familie numeroasă, cu o situație financiară precară, astfel că nu a avut posibilitatea să meargă la liceu sau la o școală profesională. Imediat după absolvirea școlii gimnaziale, Cristina și-a căutat un loc de muncă, pentru a-și ajuta familia. Recunoaște că a găsit locuri de muncă potrivite mai degrabă pentru bărbați. “Muncă de bărbat”, cum spune ea.
S-a căsătorit de tânără, convinsă că acest pas îi va îmbunătăți situația materială, și a plecat în Spania. Acolo a lucrat într-un depozit de marfă și într-unul de fructe și legume, munci care au implicat forță brută. A avut însă ocazia să se înscrie la câteva cursuri de calificare în domeniul alimentației publice, cursuri pe care le-a absolvit cu succes, chiar dacă au fost în limba spaniolă. Determinarea a fost mai presus decât barierele legate de limbă. A considerat aceste cursuri ca fiind adevărate oportunități pentru completarea studiilor și pentru dobândirea de noi competențe și abilități.
“Necazurile” vieții au învățat-o că orice problemă poate fi depășită și că dacă doar te plângi, nu rezolvi nimic. Alături de ambiția extrem de puternică pe care o are, această atitudine i-a alimentat Cristinei dorința de a-și dovedi că poate. Deși spune că nu o sperie nimic în ceea ce privește munca și că este dispusă să încerce și să învețe orice, în prezent Cristina nu se poate angaja, pentru că are un copil mic în îngrijire. Cu toate acestea, ea folosește momentele libere pe care le are pentru a învăța mai multe despre un domeniu care o pasionează: îngrijirea personală. Visează să își deschidă un salon de coafură și înfrumusețare, în Sânpetru de Câmpie. Vede asta ca pe un mod de a le asigura un viitor mai bun celor trei copii ai săi. În fond, de ce să nu încerce să facă dintr-o pasiune, un stil de viață?
Cristina este un om care știe ce își dorește de la viață și pentru care proiectul inițiat de autoritățile locale se dovedește a fi de un real ajutor în eforturile ei de a-și împlini un vis. O dată cu finalizarea planului de afaceri, pentru care primește, de asemenea, sprijin prin proiect, acest moment va fi mult mai aproape.
–––––––––––––––
Proiectul “ACUM pentru incluziunea socială în Sânpetru de Câmpie” se desfășoară în perioada mai 2021 – decembrie 2023 și este implementat de Comuna Sânpetru de Câmpie, județul Mureș, în parteneriat cu Fundatia Buckner și cu Școala Gimnazială “Sfântul Petru” din Sânpetru de Câmpie. Proiectul asigură creșterea gradului de utilizare a serviciilor publice de asistență socială, pentru 450 de persoane. Valoarea grantului alocat proiectului este de 631.708 euro, fiind asigurat de Norvegia, prin Granturile Norvegiene 2014-2021.
Mai multe informații despre proiect puteți afla accesând websiteul acestuia.