Copyright 2019 FRDS

Back
FRDS - Programul Dezvoltare Locala > Noutati  > În căutarea copilăriei, în taberele HOSPICE Casa Speranței

În căutarea copilăriei, în taberele HOSPICE Casa Speranței

HOSPICE Casa Speranței a reluat anul acesta tradiția taberelor de vară dedicate copiilor aflați în grija fundației. Găzduite de centrele socio-medicale din localitățile Adunații-Copaceni (județul Giurgiu) și Brașov (județul Brașov) taberele au oferit participanților experiențe de neuitat, cu efect terapeutic. În total, 110 copii cu boli incurabile, frați ai acestora, copii ai pacienților adulți și ai pacienților care au decedat au participat la activitățile pregătite pentru ei, anul acesta.

Taberele pentru copii reprezintă o componentă a proiectului “PALCommunity – Creşterea accesului la servicii de paliaţie pentru beneficiari din comunităţi dezavantajate”, finanțat de Granturile Norvegiene 2014-2021, prin Programul Dezvoltare locală. Proiectul își propune să crească accesul la servicii de îngrijire paliativă în comunitățile defavorizate.

În taberele HOSPICE cei mici au uitat pentru o vreme de boală, de tratamente și de intervenții grele, de trăiri apăsătoare, de pierderi. Au regăsit în schimb bucuriile copilăriei lipsite de griji, cu joacă multă, râsete zgomotoase, empatie și normalitate.

 “Cu fiecare tabără suntem mai bogați, prin experiențele pe care le trăim în premieră, prin prieteniile care se leagă la foc de tabără, sub cerul înstelat de vară, și prin momentele pe care le prețuim cu toții”, spune Petruța Anania, coordonatoarea proiectului.

Terapeuții HOSPICE au pregătit cu mare grijă activitățile dedicate copiilor pacienți care înfruntă boli grave, limitatoare de viață și, separat de acestea, activități speciale adresate copiilor-aparținători, cum ar fi cățăratul și tiroliana. Să stai în echilibru pe o sfoară subțire nu e lucru ușor, nici să-ți dai drumul în gol, pe tiroliană. E nevoie de concentrare, încredere și mult curaj. Sunt însușiri pe care terapeuții încearcă să le cultive, cu precădere la copiii-aparținători, adică frații și surorile micilor pacienți sau copii ai pacienților adulți îngrijiți de HOSPICE. Ei duc o altfel de luptă cu suferința, pe care o văd, o simt, e mereu în topul priorităților familiei. Îi doare și pe ei, chiar dacă durerea lor nu e una fizică, însă e intensă, constantă și îi maturizează înainte de vreme.

Alexandru, în vârstă de 15 ani, s-a bucurat de fiecare clipă petrecută în tabară. Fratele său mai mic, în vârstă de 8 ani, se află în grija fundației.

În viața de zi cu zi, lumea e foarte rea, se spun multe vorbe grele. În tabără e locul unde nu există răutate, certuri, vorbe urâte. Am legat aici multe prietenii, de fapt am devenit ca o familie aici și îmi place foarte mult”, povestește Alexandru.

Alături de el stă Erika. Și ea are un frate mai mic, cu tetrapareză spastică. Povestește că grija pe care a învățat să i-o poarte fratelui mai mic a maturizat-o mai devreme decât pe alți copii de vârsta ei.

”Îmi place să-i pun cântece, să mă joc cu el, pentru că are mare nevoie de iubirea oamenilor din jur. La ultima lui operație a fost foarte greu, pentru că am crezut că îl vom pierde. A fost un moment greu, în care am realizat că eu trebuie să fiu cea puternică, cea matură, pentru că sunt singura speranță a familiei mele”, mărturisește Erika.

Cei mici și-ar dori ca tabăra să dureze o veșnicie, un infinit. Pentru că aici joaca este în tot și în toate: în ateliere de creație, în bălăceala de la piscină, în excursiile din proximitatea centrului de la Adunații-Copăceni, în serile cu dans și foc de tabără.

Alături de taberele pentru copii, HOSPICE Casa Speranței a organizat în premieră primăvara aceasta, în cadrul proiectului finanțat prin Granturile Norvegiene, și o tabără destinată mamelor care și-au pierdut copiii din cauza unei boli incurabile. Tabăra le-a oferit mamelor cadrul necesar pentru a procesa pierderea suferită, prin terapie, și pentru a forma un grup de suport, pentru a continua pe termen lung progresele realizate.

Proiectul “PALCommunity – Creşterea accesului la servicii de paliaţie pentru beneficiari din comunităţi dezavantajate” se desfășoară în perioada iulie 2021-decembrie 2023, este derulat de Fundația Hospice Casa Speranței, în parteneriat cu Consiliul Județean Brașov, Asociația Lumina, Asociația Hospice Eliana și Asociația Hospice Emanuel și asigură acces la servicii de îngrijire paliativă unui număr de 1.500 de copii și adulți cu boli cronice progresive, din 105 comunități rurale și urbane mici, defavorizate, din județele Brașov, Alba, Giurgiu, Ilfov, Bacău și Bihor. Proiectul beneficiază de o finanțare în valoare de 2.091.652 de euro, oferită de Granturile Norvegiene 2014-2021, prin intermediul Programului ”Dezvoltare locală”, derulat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.

Te invităm să descoperi mai multe despre proiect accesând pagina web a acestuia.