
Proiect de incluziune a romilor, la bilanț: ”La mine în familie chiar s-au simțit beneficii”
Autoritățile locale din Alba Iulia au marcat vineri, 9 septembrie 2022, finalul proiectului „Iris – Integration of Roma through Innovative Skills”, o inițiativă care și-a dorit să contribuie la îmbunătățirea vieții membrilor comunității defavorizate de romi de la periferia orașului, din cartierul Lumea Nouă. Este primul proiect de incluziune a romilor care ajunge la final, din cele 24 finanțate din Granturile SEE 2014-2021, prin intermediul Programului Dezvoltare locală.
Început cu mai bine de un an și jumătate în urmă, proiectul s-a adresat unui număr de 530 de locuitori ai cartierului Lumea Nouă, una dintre cele mai sărace zone din oraș, încadrată ca atare în Atlasului zonelor urbane marginalizate din România.
„Bilanțul proiectului creează premisele îmbunătățirii vieții locuitorilor din cartier. Serviciile integrate furnizate comunității, cu sprijinul financiar al Granturilor SEE, s-au adresat tuturor categoriilor de vârstă, de la copii la vârstnici, vizând educația, sănătatea, locuirea și pregătirea profesională”, precizează reprezentanții Primăriei Municipiului Alba Iulia, promotorul proiectului.

Chiar dacă și cifrele sunt importante, impactul proiectului se reflectă cel mai bine în ceea ce spun și simt membrii comunității:
“Două lucruri mi-au plăcut cel mai mult în proiect. Primul lucru este când a venit o domnișoară la noi în școală și am făcut balet, am dansat. Al doilea lucru este când a venit o altă domnișoară, cu acordeonul, și am cântat, am făcut multe fișe și am dansat cu ea”, spune Georgiana, unul dintre cei 156 de copii romi care au beneficiat de servicii educaționale.
“Proiectul ne-a ajutat cu asistență medicală, deci cu programări de la medicul de familie, medicamente gratuite. Toți membrii familiei au beneficiat, la mine în familie chiar s-au simțit beneficii. Le mulțumesc inițiatorilor că ne ajută. Dumnezeu să le deie sănătate”, spune, la rândul ei, una dintre cele 456 de persoane care au beneficiat de servicii de sănătate.
Un impact major în viața membrilor comunității l-au avut intervențiile care au vizat îmbunătățirea condițiilor de locuit a celor mai vulnerabile familii din cartier. Gospodăriile asupra cărora s-a intervenit și în care locuiește un număr mare de persoane, sunt construite din materiale recuperate, nu sunt racordate la utilități, parte dintre acestea fiind ocupate de persoane evacuate sau expropriate în ultimii 5 ani.
„Suntem patru familii în curtea asta și toți foloseam WC-ul din curte! Acum ne-au făcut baie, cu instalație, și așa altfel putem să pregătim copiii pentru școală. Mai ales acum iarna, cât era de greu să le zici la ăștia mici să meargă seara la WC-ul din curte! E bine că ne mai ajută și pe noi cineva!”, declară unu dintre cei 396 de beneficiari ai lucrărilor de renovare a locuințelor, lucrări care au inclus reparații, igienizări, zugrăveli, montare de gresie, faianță și parchet.
–––-
Finanțat de Fondul Român de Dezvoltare Socială, prin Programul ”Dezvoltare locală”, proiectul „Iris – Integration of Roma Through Innovative Skills” s-a desfășurat în perioada decembrie 2020 – septembrie 2022. Derulat de Primăria Municipiului Alba Iulia, în parteneriat cu Asociația GAL Alba Iulia Incluzivă și Asociația Barnas Musikkteater Sono AS din Norvegia, proiectul a beneficiat de o finanțare în valoare de 403.399 de euro, oferită de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, prin Granturile SEE 2014 – 2021.
Află mai multe despre proiect accesând: https://irisalbaiulia.ro