Specialiști în educație din România, în urma contactului cu modelul educațional norvegian: “În Norvegia, școala aparține elevilor”
În Norvegia, școala pune pe primul plan nevoile elevului, pentru că fiecare copil este diferit și important, iar investiția în educație și în viitorul copiilor este punctul de plecare pentru dezvoltarea unei societăți.
Specialiști în educație și în protecția copilului din România, directori de unități școlare și reprezentanți ai autorităților locale și centrale au intrat în contact cu modelul norvegian de educație în contextul unei vizite de studiu derulate la Oslo, în perioada 10-15 octombrie 2022. Evenimentul a fost organizat de Salvați Copiii România, cu sprijinul Salvați Copiii Norvegia, în cadrul proiectului „O școală pentru fiecare”, finanțat prin Programul Dezvoltare locală.
Pe parcursul celor 4 zile de activități, participanții români au avut oportunitatea să cunoască îndeaproape modul în care funcționează sistemul educational din Norvegia, instrumentele cu ajutorul cărora autoritățile locale susțin educația și incluziunea socială, principiile care îi călăuzesc pe profesori în abordarea relației cu elevii, dar și să ia contact direct cu numeroase exemple de bune practici în ceea ce privește furnizarea de servicii de educație de calitate, într-un context multicultural.
“Creșterea calității serviciilor educaționale și sociale este o constantă spre care tindem cu toții, indiferent de țara în care ne aflăm sau de eforturile necesare pentru a realiza acest lucru. Aici, am avut prilejul de a vedea o nouă abordare, în care educația incluzivă și de calitate este un punct pivotal în sistemul de învățământ norvegian, iar școala aparține elevilor”, a sintetizat scopul schimbului de experiență domnul Bogdan Georoceanu, coordonatorul proiectului.
Participanții români au vizitat Școala primară Vietvet din Oslo, situată într-un cartier în care locuiesc mulți emigranți. La nivelul acestei școli sunt înregistrați copii cu peste 50 de limbi materne și 10 credințe religioase. Cea mai importantă misiune a școlii, după cea academică, este aceea de a facilita integrarea elevilor în societatea norvegiană, cu respectarea diversității culturale, etnice și religioase a acestora. Autoritățile locale au dezvoltat în acest sens mai multe instrumente de suport. De exemplu, printr-un program al Municipalității Oslo familiile elevilor școlii primesc echipament sportiv, pentru ca toți copiii să poată participa la activități sportive și la cele organizate în natură și astfel să se integreze mai ușor în comunitate, și implicit în școală. Un alt instrument care urmărește integrarea socială a copiilor este ”clasa introductivă” pentru copiii nou-veniți în Norvegia. Timp de un an, aceștia învăță limba norvegiană și au posibilitatea de a interacționa cu alți copii de vârsta lor, localnici sau imigranți.
Vizita a inclus și o întâlnire a participanților cu reprezentanții Centrului Lingvistic din Oslo, care asigură o trecere lină din sistemele educaționale de origine, către sistemul educațional norvegian. Astfel, copiii beneficiază atât de învățarea formală adecvată nivelului de vârstă, cât și de activități foarte concentrate de învățare a limbii norvegiene. Performanțele academice (în special scris-citit-socotit) sunt evaluate folosind instrumente elaborate în limbile materne ale imigranților. Pe baza evaluărilor se alcătuiește un plan de intervenție pluridisciplinar și un plan de învățare a limbii norvegiene. Centrul Lingvistic se preocupă și de integrarea romilor din Oslo, minoritate care adună aproximativ 700 de persoane, cu risc de discriminare și marginalizare. Serviciile sociale și educaționale colaborează cu Centrul Lingvistic, care asigură suportul pentru integrarea educațională a acestora, prin intermediul mediatorilor școlari. Un aspect de luat în seamă este faptul că, deși regulile serviciilor sociale cu privire la frecventarea școlii de către copii sunt foarte dure, mergând până la plasamentul în regim de urgență a copilului, în altă familie, în cazul minorității rome și al imigranților aceste reguli sunt mai flexibile, urmărindu-se cooptarea treptată a copiilor în școală.
La fel de important, schimbul de experiență a facilitat înțelegerea importanței pe care organizații precum Salvați Copiii Norvegia o au în educația copiilor și în promovarea drepturilor lor, programele implementate în parteneriat cu școlile și cu autoritățile completând abilitățile adulților de mâine, în ceea ce privește atitudinile civice ce încurajează diversitatea de opinie, combaterea rasismului și xenofobiei, cunoașterea și apărarea drepturilor copiilor și tinerilor și implicarea civică, prin voluntariat.
Modul în care funcționează sistemul educațional norvegian a creat o impresie puternică în rândul participanților din România, dornici să împărtășească și să pună în practică, acasă, un astfel de mod de lucru:
“Vizita de lucru a fost inspirațională și îmi doresc să reușim, în Comuna Aninoasa, aplicarea unor măsuri concrete pentru creșterea gradului de incluziune și a calității serviciilor educaționale și de protecție a copilului. Învățământul norvegian este unul dintre cele mai bune modele de bună practică, tocmai pentru că politicile publice se bazează pe principii sănătoase, pentru că școala este a copiilor, nu a părinților, administrației publice sau profesorilor, pentru că fiecare elev este diferit, dar deosebit în felului lui” a declarat, la finalul vizitei, Vlăduț Nicolae, primarul comunei Aninoasa din județul Dâmbovița.
Finanțat de Fondul Român de Dezvoltare Socială prin Programul Dezvoltare locală, proiectul “O școală pentru fiecare” se desfășoară în perioada noiembrie 2020 – noiembrie 2023 și beneficiază de o finanțare în valoare de 1.115.141 de euro, oferită de Norvegia prin Granturile Norvegiene 2014-2021. Proiectul și-a propus să promoveze educația incluzivă, prin dezvoltarea de măsuri de sprijin adresate copiilor vulnerabili din patru comunități rurale: Băcești (județul Vaslui), Amărăștii de Jos (județul Dolj), Aninoasa (județul Dâmbovița) și Grădiștea (județul Ilfov) precum și din două comunități urbane: Giurgiu și București.
Pentru a afla mai multe detalii despre proiect, accesați pagina web a acestuia.