Specialiști implicați în proiecte finanțate prin Programul Dezvoltare locală, instruiți în domeniile educației incluzive, drepturilor omului și anti-discriminării
25 de specialiști implicați în implementarea sau asigurarea sustenabilității unor proiectelor finanțate prin Programul Dezvoltare locală au participat, în lunile noiembrie și decembrie 2022, la un program de instruire axat pe problematica educației incluzive, drepturilor omului și anti-discriminării. Desfășurat la Borgarners, în Islanda, cursul a fost furnizat de InterCultural Iceland (ICI) și finanțat de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), prin intermediul Fondului Bilateral aferent Programului Dezvoltare locală.
Structurat în două module de câte 5 zile fiecare, cursul de formare și-a propus să ofere participanților instrumente concrete de lucru într-un mediu intercultural și de gestionare a situațiilor de discriminare, excluziune și rasism cu care se întâlnesc atât în activitatea lor profesională, în lucrul cu persoane vulnerabile, cât și în viața de zi cu zi.
“Cele mai importante concepte pe care le-am învățat au fost educația interculturală, învățarea colaborativă și conceptul de rasism cotidian (everyday racism). Pregătirea m-a ajutat să conștientizez multiplele forme – uneori am zice chiar nevinovate – prin care se exprimă rasismul și discriminarea în viața de zi cu zi: glumițe, comentarii referitoare la sensibilitatea persoanelor discriminate sau atitudini de evitare și neacceptare, atât de subtile încât uneori nici nu le băgăm de seama și de cât de important este să intervenim atunci când observam astfel de comportamente. Măcar să îi arătăm persoanei discriminate susținere și atât.
M-am întors cu câteva metode incluzive de lucru, pe care le putem da mai departe colegilor care lucrează direct cu copiii din învățământul primar și gimnazial (de la 8 ani în sus) și pe care îmi doresc să le utilizeze în activitatea de zi cu zi, pentru a crea mai multă coeziune în cadrul claselor. Este important să transmită copiilor conceptele de incluziune, antidiscriminare și drepturile omului. În al doilea rând, ca parte a seminariilor antidiscriminare ce urmează a fi derulate în proiectele noastre, vom avea grijă să le furnizăm formatorilor informații pe care le-am primit în acest training: metode, conținut și forme de evaluare a înțelegerii conceptelor” (Melania Coman, Asociația Centrul pentru Educație și Drepturile Omului).
Metodele interactive de lucru și îmbinarea informațiilor teoretice cu exerciții practice precum jocul de rol, dezbaterea, discuțiile și proiectele realizate în grup au facilitat participanților o experiență de învățare de impact.
“La Borgarnes, în Islanda, am avut bucuria să întâlnesc formatori talentați, colegi de echipă comunicativi și prietenoși, alături de care am adăugat o etapă importantă a dezvoltării mele profesionale și personale, prin teorie și practică de calitate. Am învățat și aplicat în practică, prin discuții, dezbateri, expuneri, jocuri de rol, lucru individual și în echipă, despre prejudecată, stereotipuri, discriminare, rasism, migrație, interculturalitate, educație incluzivă și metode de predare eficiente într-o lume a diversității. Mulțumesc, Guðrún Pétursdóttir! Mulțumesc, Cherry Hopton! Am lucrat în echipe, am dezbătut subiecte interesante și am concluzionat că implicarea specialiștilor, deschiderea spre nou și învățare precum și pasiunea pentru lucrul bine făcut în favoarea beneficiarilor proiectelor noastre ne vor ghida, negreșit, spre evoluție și progres” (Diana Vasiliu, Alături de Voi România).