158 de persoane se mută din Pata Rât în 31 de locuințe din Cluj-Napoca și zona metropolitană
158 de persoane, rezidente în zona defavorizată Pata-Rât se mută, în aceste zile, în locuințe noi în Cluj-Napoca și în zonele înconjuătoare. Reușita aparține proiectului „Intervenții integrate replicabile pentru locuire incluzivă și combaterea marginalizării în Zona Metropolitană Cluj”, derulat cu sprijinul financiar al Granturilor Norvegiene 2014-2021, de către Asociația de Dezvoltare Intracomunitară Zona Metropolitană Cluj (ADIZMC).
Cele 31 de locuințele achiziționate de ADIZMC se află în Cluj-Napoca (9 apartamente) și în localitățile Florești (18 apartamente), Apahida (2 apartamente) și Gilău (2 apartamente). Familiile relocate vor plăti o chirie lunară modică, în cuantum de 150 lei/lună. Înainte de a le fi predate cheile noilor locuințe, cele 31 de familii selectate pentru relocare din Pata-Rât au participat la o sesiune de instruire cu privire la drepturile și obligațiile pe care le vor avea în calitate de chiriași. Noile apartamente au fost amenajate, mobilate și utilate cu tot ceea ce este necesar pentru a-și primii noii locatari: comodă, dulap, birou, mașină de spălat, haine, frigider, aragaz și hotă.
“Am considerat locuirea ce mai importantă latură a acestui proiect și am folosit fiecare oportunitate pentru a crește suma destinată achiziției de apartamente. Deși prețurile la apartamentele din Cluj-Napoca și zona înconjurătoare au crescut constant. Am reușit, cu toate acestea, să relocăm o familie în plus față de ce ne-am propus, prin redirecționarea unor sume de bani de la alte activități către cea de locuire”, a explicat Monica Gräff, managerul de proiect.
Selecția familiilor pentru relocare a fost un proces realizat pe criterii elaborate de specialiști ai partenerului de proiect, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea „Babeș-Bolyai”. Cele 31 de familii relocate au fost selectate dintr-un număr total de 124 de cereri depuse pentru obținerea unei locuințe. Formate din experți independenți, comisiile care au evaluat cererile au ținut cont de o serie de criterii cum ar fi nevoile speciale și numărul de membri/familie și, bineînțeles, dorințele exprimate de membrii familiei.
Cele 158 de persoane relocate se adaugă altor 150 persoane, mutate în perioada 2014-2017, din Pata-Rât, în cadrul unui proiect derulat de ADIZMC în cadrul Programului „Combaterea Sărăciei”, sprijinit financiar de Granturile Norvegiene 2009-2014.
“Împreună cu precedentul proiect, derulat între 2014 și 2017, ZMC a relocat spre reintegrare aproximativ 300 de persoane din Pata-Rât. După șase ani, din cele 35 de familii mutate în primul proiect, doar într-un singur caz această reintegrare nu a fost posibilă, iar beneficiarul s-a reîntors în comunitate, în vreme ce apartamentul a fost realocat altei familii din Pata-Rât. Prin urmare, rata de succes a primului proiect a fost de 97%. Scontăm pe o rată comparabilă și pentru cel de-al doilea”, a declarat directorul general al ZMC, Zoltan Coraian.
Sprijinul acordat persoanelor defavorizate din Pata-Rât nu s-a limitat doar la asigurarea unor noi locuințe. În ultimii trei ani de implementare, inițiatorii au înființat și licențiat un nou Centru Social Comunitar, unde sunt înregistrate cca. 1200 de persoane. Activitățile includ consiliere socială, psihologică, analize și consultații medicale și sprijin pentru școlarizare. De asemenea, componenta educațională conține sesiuni de tutoring, meditații și ateliere cu activități non-formale culturale, artistice, turistice pentru prevenirea abandonului școlar.
Finanțat de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), prin Programul “Dezvoltare locală”, proiectul „Intervenții integrate replicabile pentru locuințe incluzive și combaterea marginalizării în Zona Metropolitană Cluj” este derulat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca, Universitatea Babeș Bolyai și Primăria Bergen din Norvegia. Proiectul s-a desfășoară în perioada decembrie 2019 – iunie 2023 și beneficiază de o finanțare în valoare de 4.271.498 de euro, oferită de Norvegia, prin Granturile Norvegiene 2014-2021.
Informații actualizate despre proiect sunt disponibile pe pagina web dedicată acestuia: https://desegregare.ro/