300 de persoane vulnerabile din Albești și Săveni, instruite să găsească un loc de muncă avantajos
Din luna iunie 2022, membrii comunităților marginalizate de romi din localitățile Albești și Săveni, județul Botoșani, beneficiază de programe de instruire în vederea facilitării obținerii unui loc de muncă. Demersul aparține autorităților locale din Albești și Săveni, fiind parte a proiectului “Servicii integrate și sociale pentru dezvoltarea persoanelor defavorizate”, care și-a propus să îmbunătățească accesul la servicii integrate de asistență socială, educație, sănătate și ocupare pentru cel puțin 800 dintre membrii acestor comunități.
Sesiunile abordează teoretic și practic elemente menite să vină în ajutorul participanților atunci când sunt în căutarea unui loc de muncă: învață cum se completează un CV, o scrisoare de intenție, cum să-și caute un loc de muncă, cum te pregătești pentru interviu, ce presupune munca în străinătate, drepturile angajaților, protecția muncii și cum să se protejeze împotriva muncii la negru.
“Cei 300 de participanți la seminarii sunt selectați de primăriile Albești și Săveni, prin experții implicați în proiect, din populația vulnerabilă a celor 2 comunități, 70% dintre ei fiind persoane de etnie romă. Până în prezent, 44 de persoane au participat deja la seminarii de instruire, iar impactul a fost unul important atât din punct de vedere informațional, deoarece majoritatea nu știau ce înseamna un CV, cu atât mai puțin cum ar trebui completat, cât și social, unul dintre scopurile acestor seminarii fiind și dezvoltarea abilităților de interrelaționare”, potrivit reprezentanților partenerului de proiect, Asociația Iubire și Încredere.
Pentru această activitate au fost selectate, în special, persoanele care își doresc preponderent să intre în câmpul muncii, atât în țară cât și în străinătate, dar care nu dețin informațiile necesare pentru a obține rezultate pozitive în acest sens. De asemenea, mulți din beneficiarii care au lucrat în străinătate și au participat la seminariile desfășurate au înțeles importanța cunoașterii drepturilor lor, dar și a unui CV bine structurat necesar în căutarea unui loc de muncă. Aceștia au conștientizat avantajele pe care le pot accesa dacă dețin instruirea specifică angajării, dar și pericolele de care se pot feri, cum sunt munca la negru, lipsa asigurării medicale, dacă știu să solicite respectarea drepturilor de angajat.
“Participanții au manifestat un interes sporit în ceea ce privește cunoașterea drepturilor angajaților, din cauza experiențelor negative trăite anterior, precum neplata salariilor, munca la negru sau lipsa zilelor de concediu. Se simt mai dornici ca niciodată să se angajeze, mai încrezători în forțele proprii, mai informați, mai pregătiți pentru a-și căuta un loc de muncă adecvat pregătirii lor profesionale, abilităților și aptitudinilor lor, fiind hotărâți să nu mai facă compromisuri”, spun reprezentanții promotorului de proiect.
Complementar, 120 de copii de etnie romă în risc de abandon școlar/părăsire timpurie a școlii din cele 2 comunități din judetul Botoșani beneficiază de servicii socio-educaționale și 120 de părinți beneficiază de servicii de consiliere și sprijin psihosocial.
Proiectul „Servicii integrate și sociale pentru dezvoltarea persoanelor defavorizate” se desfășoară în perioada martie 2022 – martie 2024 și este implementat de Comuna Albești, în parteneriat cu orașul Săveni, Asociația Iubire și Încredere și Asociația Pro Roma. Proiectul beneficiază de o finanțare în valoare de 980.124 euro, oferită de Granturile SEE 2014-2021, prin intermediul Programului Dezvoltare locală administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.
Mai multe informații despre proiect puteți obține accesând pagina web a acestuia: https://centrulcomunitaralbesti.ro/