Copyright 2019 FRDS

Back
FRDS - Programul Dezvoltare Locala > Noutati  > Promovarea incluziunii romilor la Ludești, un proiect cu impact în comunitate

Promovarea incluziunii romilor la Ludești, un proiect cu impact în comunitate

Final de proiect la Ludești (județul Dâmbovița), acolo unde, în ultimii doi ani, un parteneriat dintre Asociația „FDP– Protagoniști în educație” și Primăria Comunei Ludești, a derulat un program complex de incluziune socială cu impact în viața comunității.

Sprijinit financiar de Granturile SEE 2014-2021, proiectul “IMPACT Ludesti” a avut ca scop promovarea incluziunii sociale și a combaterii sărăciei în comuna Ludești, prin implementarea unor măsuri integrate de educație, sănătate, formare profesională, consiliere și sprijin pentru ocuparea forței de muncă. O atenție deosebită a fost acordată copiilor și tinerilor romi, în special fetelor rome. Proiectul a reușit crearea unui parteneriat local solid între profesori, părinți, elevi, instituții publice și comunitate.

“Proiectul IMPACT Ludești a avut un impact semnificativ în comuna Ludești, contribuind la creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța educației, combaterea sărăciei și promovarea incluziunii sociale. Dacă ne referim la activități de succes, ne gândim la „Târgul meșteșugarilor”, eveniment la care 12 copii din București s-au alăturat copiilor din Ludești pentru a promova tradițiile locale, un stil de viață sănătos și spiritul de echipă”, au precizat reprezentanții proiectului, în cadrul evenimentului de final de proiect organizat în data de 22 februarie 2024.

Proiectul a contribuit, prin măsuri de impact, să sprijne educațional 243 de copii prin educație non-formală, învățare prin joc și mișcare, și pregătire pentru examenul de evaluare națională și să asigure serviciile de informare și consiliere pentru 382 de persoane, inclusiv 250 de romi, pentru depășirea situațiilor dificile și integrarea socială.

În urma implementării activităților educaționale, a putut fi observată creșterea atractivității pentru educație și școală a elevilor implicați în proiect, îmbunătățirea rezultatelor școlare ale elevilor participanți la activități remediale, încurajarea profesorilor de a exersa caracterul activ-participativ și creativ al învățării și dezvoltarea de comportamente asociate valorilor sportive precum: respect, educație, sănătate, egalitate, stimă de sine și autonomie.

Tinerii și integrarea acestora pe piața muncii a fost un alt obiectiv important pe care proiectul a încercat să îl atingă, în acest sens fiind calificate profesional 135 de persoane în meseriile de ajutor de bucătar, Frizer, Coafor, manichiurist, pedichiurist.

În plus, proiectul a reușit, prin măsuri de abilitare și de combatere a discriminării, să stimuleze implicarea membrilor comunității rome în luarea deciziilor care îi privesc. În acest sens, proiectul a reușit implicarea a 25 de tineri de etnie romă în sesiuni de abilitare și activare civică și sprijinirea a 15 experți locali în tehnici de advocacy, anti-discriminare și piața muncii.

Finanțat de Fondul Român de Dezvoltare Socială prin Programul Dezvoltare locală, proiectul “ “IMPACT Ludești” a fost derulat de Asociația „FDP– Protagoniști în educație” în parteneriat cu Primăria Comunei Ludești, județul Dâmbovița. Proiectul s-a desfășurat în perioada ianuarie 2022 – decembrie 2023 și a beneficiat de o finanțare de 433.388 euro, oferită de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, prin Granturile SEE 2014-2021.

Află mai multe informații accesând pagina web a proiectului.