Copyright 2019 FRDS

Back
FRDS - Programul Dezvoltare Locala > Noutati  > Conferința ”Bune-practici în cooperarea interinstituțională pentru executarea hotărârilor CEDO”, prilej de bilanț pentru proiectul „Parteneriat pentru egalitatea persoanelor LGBTI”, implementat de Asociația ACCEPT

Conferința ”Bune-practici în cooperarea interinstituțională pentru executarea hotărârilor CEDO”, prilej de bilanț pentru proiectul „Parteneriat pentru egalitatea persoanelor LGBTI”, implementat de Asociația ACCEPT

În data de 27 februarie 2024, la București, a avut loc conferința ,,Bune-practici în cooperarea inter-instituțională pentru executarea hotărârilor CEDO”, eveniment care a marcat finalul proiectului „Parteneriat pentru egalitatea persoanelor LGBTI: implementarea jurisprudenței CEDO privind orientarea sexuală şi identitatea de gen”, implementat de Asociația ACCEPT, în parteneriat cu Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, cu sprijinul Granturilor SEE 2014-2021.

Conferința, care a inclus prezentarea celor mai importante rezultate înregistrate în cadrul proiectului, a reprezentat și un bun prilej de promovare a colaborării dintre societatea civilă și autoritățile statului în vederea implementării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, cu referire concretă la hotărârile din ultimii ani cu privire la drepturile persoanelor LGBTI din România, parteneriatul dintre Asociația ACCEPT și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și colaborarea cu Avocatul Poporului având ca obiectiv îmbunătățirea accesului persoanelor LGBTI la justiție.

În acest sens, peste 300 de procurori și polițiști de la nivel național au beneficiat de formare în domeniul investigării și prevenirii infracțiunilor motivate de ură pe criteriile orientare sexuală și identitate de gen, pe parcursul a 18 sesiuni de training. De asemenea, peste 100 de judecători și juriști din instituții publice au participat în tot acest timp la sesiuni de formare în domeniul standardelor CEDO de nediscriminare privind persoanele LGBTI.

Pentru a asigura acces la resurse pentru investigarea infracțiunilor motivate de ură împotriva persoanelor LGBTI, proiectul a inclus și editarea unui manual pe această temă, dar și a unui material informativ referitor la standardele Consiliului Europei și CEDO privind persoanele LGBTI.

În paralel, în cadrul proiectului, Asociația ACCEPT a oferit asistență comprehensivă unui număr de peste 1000 de persoane LGBTI, victime ale violărilor de drepturi și a preluat trei noi cazuri de litigare strategică privind egalitatea persoanelor LGBTI.

Totodată, în cadrul proiectului a fost derulată Campania #ProtejațiToateFamiliile, o campanie integrată de combatere a stigmatizării persoanelor din comunitatea LGBTI, lansată pe TV în luna iulie a anului 2023. Spotul TV a atins o audiență de peste 4.6 milioane de persoane, iar în mediul online, prin activitatea derulată pe rețelele sociale, 7.5 milioane de persoane au fost expuse la mesajul campaniei.

Proiectul „Parteneriat pentru egalitatea persoanelor LGBTI: implementarea jurisprudenței CEDO privind orientarea sexuală şi identitatea de gen” este implementat de Asociația ACCEPT în parteneriat cu Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada decembrie 2021 – martie 2024. Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 937.819 € oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală. Obiectivul proiectului este să îmbunătățească executarea deciziilor CEDO și aplicarea recomandărilor ECRI în România pe criteriile orientării sexuale și identității de gen.

Afla mai multe despre proiect!