Copyright 2019 FRDS

Back
FRDS - Programul Dezvoltare Locala > Noutati  > Elevii din Blăgești și Comănești continuă să învețe manevre de prim-ajutor, în perioada de sustenabilitate a proiectului ”Echitate pentru sănătate, echitate pentru o viață mai bună”

Elevii din Blăgești și Comănești continuă să învețe manevre de prim-ajutor, în perioada de sustenabilitate a proiectului ”Echitate pentru sănătate, echitate pentru o viață mai bună”

Deși finalizat în luna septembrie a anului trecut, proiectul ”Echitate pentru sănătate, echitate pentru o viață mai bună”, derulat de Filiala Bacău a Societăţii Naţionale de Cruce Roșie România, cu sprijinul financiar al Granturilor SEE 2014-2021, a continuat, prin activitățile sale, să joace un rol important în comunitățile în care proiectul a fost implementat – comuna Blăgești și cartierul Șupan din orașul Comănești, din județul Bacău.

În luna mai 2024, instructorii organizației au organizat lecții și demonstrații de prim-ajutor cu elevii din mai multe unități de învățământ din comuna Blăgești. Mai mici sau mai mari, copiii au invățat principalele manevre de acordare a primului ajutor de bază. Totodată, au fost predate tematici de educație pentru sănătate, inclusiv de igienă dentară.

“Sunt activități derulate în perioada de sustenabilitate a proiectului ”Echitate pentru sănătate, echitate pentru o viață mai bună!”, pe care le vom continua atât cu implicarea copiilor, cât și a adulților din Blăgești și Comănești-Șupan”, potrivit reprezentanților proiectului.

Implementat în intervalul februarie 2022-septembrie 2023, proiectul “Echitate pentru sănătate, echitate pentru o viață mai bună!” a reușit să contribuie la incluziunea socială a 1.400 de romi din zone rurale și urbane marginalizate ale județului Bacău: satele Buda și Poiana Negustorului din comuna Blăgești și cartierul Șupan din orașul Comănești. În acest sens, inițiatorii au furnizat un pachet de servicii medicale și de educație pentru sănătate, concomitent cu organizarea de acțiuni conjugate pentru încurajarea participării active a romilor la procesul de luare a deciziilor şi la promovarea combaterii discriminării.

Rezultatele proiectului sunt impresionante, la impactul demersului contribuind sesiuni de instruiri pe teme de educație pentru sănătate pentru 540 de persoane adulte de etnie romă și pentru 865 de elevi (dintre care 440 romi),f urnizarea de servicii medicale prin consultații realizate la domiciliu pentru 250 de persoane vârstnice și bolnavi cronici, consultații stomatologie gratuite pentru 90 de copii de etnie romă. De asemenea,  proiectul a inclus formarea unui număr de 40 tineri romi/tinere rome în voluntari ai Crucii Roșii Bacău, desfășurarea de ateliere și demonstrații de prim-ajutor de bază, derularea de sesiuni de consiliere social-suportivă și consiliere juridică. Toate persoanele participante la activitățile proiectului au beneficiat de sprijin material, după caz: pachete alimentare și pachete cu produse de igienă, ghiozdane echipate pentru elevi, kit-uri de igienă orală.

Derulat de Crucea Roșie Filiala Bacău, în parteneriat cu Primăria comunei Blăgești, Primăria orașului Comănești și Asociația Europeană a Romilor pentru Progres și Promovare Interculturală, proiectul “Echitate pentru sănătate, echitate pentru o viață mai bună!” s-a desfășurat în perioada februarie 2022 – septembrie 2023. Proiectul a beneficiat de de o finanțare de 588.467 de euro, oferită de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE.

Mai multe informații despre proiect puteți obține accesând pagina web dedicată acestuia: http://www.crucea-rosie.ro/echitate-pentru-sanatate-echitate-pentru-o-viata-mai-buna/