FRDS selectează 25 de specialiști implicați în implementarea sau asigurarea sustenabilității proiectelor finanțate prin Programul Dezvoltare locală, pentru a participa, în lunile noiembrie și decembrie 2022, în Islanda, la un program de instruire axat pe problematica educației incluzive, drepturilor omului și anti-discriminării
În lunile noiembrie 2022 (în perioada 6-10.11) și decembrie 2022 (în perioada 4-8.12), Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), Operator al Programului "Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor" (Dezvoltare locală), finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021 și implementat în parteneriat cu Asociația...
Cristiana Bucur, Asociația “FDP – Protagoniști în educație”, la INTERVIUL LUNII AUGUST: “La Ludești, progresul copiilor este susținut de profesori, familie și comunitate!”
În cadrul rubricii INTERVIUL LUNII ne-am propus să stăm de vorbă cu oameni implicați în proiectele pe care le finanțăm și care au lucruri interesante de povestit despre ce și-au propus să realizeze cu sprijinul Granturilor SEE și Norvegiene. Interlocutorul nostru din luna august este...
La Tășnad, autoritățile locale sprijină incluziunea romilor pe piața muncii
Autoritățile locale din Tășnad, județul Satu Mare, sprijină procesul de incluziune socială a celor mai vulnerabili membri ai comunității prin facilitarea accesului acestora pe piața muncii și promovarea șanselor egale la angajare. Măsurile fac parte dintr-un program social complex, prin care își propun să vină...
OAMENI PENTRU OAMENI. Povestea unui om al străzii care are acum locuință și pensie
Proiectele susținute financiar de Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, prin intermediul Programului Dezvoltare locală, sunt inițiative gândite și realizate de oameni pentru oameni. Îi aducem în prim-plan pe câțiva dintre aceia pentru care proiectele finanțate de noi înseamnă, cu adevărat, o reușită. În București, Asociația Misiunea...
Anunț din 23 august 2022 privind angajarea unui COORDONATOR BIROU ACHIZIȚII (BA) COD COR 121904
Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) intenţionează să contracteze, prin concurs, un COORDONATOR BIROU ACHIZIȚII (BA), cod COR 214946. Atribuţii şi responsabilităţi generale Respectă Regulamentele de implementare aferente Mecanismele Financiare SEE și Norvegian 2014 - 2021, Acordul de program, Acordul de implementare a programului, Acordul de implementare privind...
Intervenții de urgență pentru sprijinirea refugiaților din Ucraina, finanțate prin Programul Dezvoltare locală
Ca răspuns la criza umanitară generată de invazia Rusiei în Ucraina, în urma căreia, conform organizațiilor internaționale, în perioada februarie – iunie 2022 aproximativ 14 milioane de ucraineni au fost forțați să își părăsească locuințele căutând siguranță, protecție și asistență în țările vecine, Programul Dezvoltare...