Copyright 2019 FRDS

Back

NOUTĂȚI

Sesiuni de educație remedială, consultații medicale și consiliere vocațională și psihologică pentru membrii comunităților vulnerabile de romi din Racoș, județul Brașov

Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov derulează, cu sprijinul Granturilor Norvegiene 2014-2021, un amplu program de dezvoltare locală în comuna Racoș din județul Brașov, adresat comunităților vulnerabile de romi care trăiesc la periferia satelor Racoș și Mateiaș. Inițiativa este parte a proiectului „RACOS -...

O echipă a Armatei Salvării din Norvegia, în vizită la Iași, pentru a marca 15 ani de parteneriat local în sprijinul persoanele defavorizate

Luni, 24 octombrie 2022, Asociația Misiunea Creștină Armata Salvării din România și Direcția de Asistență Socială (DAS) Iași au marcat cei 15 ani de colaborare printr-un eveniment în care au trecut în revistă cele mai importante proiecte sociale derulate în parteneriat, în folosul comunității ieșene....

Oportunitate de angajare: FRDS se află în căutarea unui coordonator al Biroului Achiziții și al unui expert achiziții

Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) intenționează să contracteze, prin concurs, un COORDONATOR BIROU ACHIZIȚII (BA) și un EXPERT ACHIZIȚII. Actele care constituie dosarul de concurs pot fi trimise la adresa de e-mail: office@frds.ro sau mpop@frds.ro, până în data de 12.12.2022. Detalii despre atribuțiile posturilor, condițiile...

Ziua europeană împotriva traficului de persoane, marcată la Sighetu-Marmației printr-un seminar adresat actorilor locali implicați în oferirea de suport refugiaților din Ucraina

Pericolul ca refugiații ucraineni care tranzitează România să devină victime ale traficului de persoane este, în special în localitățile din apropierea frontierei cu Ucraina, unul cât se poate de real. Pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la importanța luptei împotriva acestui tip...

Specialiști în educație din România, în urma contactului cu modelul educațional norvegian: “În Norvegia, școala aparține elevilor”

În Norvegia, școala pune pe primul plan nevoile elevului, pentru că fiecare copil este diferit și important, iar investiția în educație și în viitorul copiilor este punctul de plecare pentru dezvoltarea unei societăți. Specialiști în educație și în protecția copilului din România, directori de unități școlare...