Copyright 2019 FRDS

Back

Proiectul “Intervenții integrate replicabile pentru locuire incluzivă și combaterea marginalizării în Zona Metropolitană Cluj”, menționat în raportul Comisiei Europene privind drepturile fundamentale în UE

Un proiect finanțat de Granturile Norvegiene 2014-2021 prin intermediul Programului Dezvoltare locală este menționat de Comisia Europeană în raportul său anual cu privire la aplicarea Cartei Drepturilor Fundamentale a UE. Rezultatele notabile în ceea ce privește desegregarea romilor din zona de locuire marginalizată Pata Rât...

Universitățile din România care pregătesc profesori pentru învățământul preuniversitar sunt invitate să participe la un program pilot menit să sprijine unitățile de învățământ din România să devină școli incluzive

Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) și Centrul European Wergeland (EWC) din Norvegia invită instituțiile de învățământ superior din România care pregătesc viitori profesori pentru învățământul preuniversitar să participe la o serie de activități pilot menite să contribuie la consolidarea capacității sistemului de învățământ românesc...

Directori de școli și reprezentanți ai autorităților locale din județele Călărași și Suceava, instruiți în educație incluzivă, la Oslo: „Mă întorc acasă cu dorința de a implementa lecțiile învățate pentru a crea un mediu educațional mai deschis, mai democratic și mai incluziv în comunitatea mea”

În luna octombrie 2024, Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), în parteneriat cu Centrul European Wergeland (EWC), a organizat, la Oslo, în Norvegia, un program de formare dedicat directorilor de școli și reprezentanților autorităților locale din județele Călărași și Suceava. Parte a inițiativei bilaterale „Promovarea...