Seminar informativ online adresat entităților interesate să depună proiecte în cadrul apelului Drepturile omului– implementare la nivel național
Fondul Român de Dezvoltare Socială, în calitate de Operator al Programului “Dezvoltare locală, reducerea sărăciei şi creşterea incluziunii romilor” (Dezvoltare locală), finanţat prin Granturile SEE şi Norvegiene 2014-2021, organizează marţi, 2 februarie 2021 un seminar informativ online adresat entităților interesate să depună proiecte în cadrul...
Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia a lansat proiectul ”Prin educație, spre vocație!”
Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia a organizat joi, 14 ianuarie 2020, conferinţa de lansare a proiectului ”Prin educație, spre vocație!”. Adresat elevilor la risc de abandon școlar, proiectul își propune să contribuie la creșterea gradului de incluziune socială și a performanțelor școalare ale elevilor din 13...
10 județe vor beneficia de fondurile de dezvoltare locală disponibile prin intermediul Granturilor SEE și Norvegiene 2014 – 2021
În următorii 3 ani, investiții în valoare totală de peste 8,5 milioane de euro vor fi realizate în beneficiul a peste 350 de comunități dezavantajate din județele Bacău, Bihor, Buzău, Iași, Mureș, Neamț, Sibiu, Timiș, Vaslui și Vrancea. Fondurile sunt asigurate prin intermediul Programului Dezvoltare locală, gestionat de...
Apelul de proiecte Acces la finanțare – 2020: 9 proiecte aprobate pentru finanțare, în valoare de 235.000 euro
FRDS a publicat miercuri, 13 ianuarie 2020, lista proiectelor aprobate în cadrul apelului Acces la finanțare – 2020. Prin intermediul acestui apel, Programul Dezvoltare locală acordă fonduri autorităților locale, pentru elaborarea de documentații tehnice necesare realizării de investiții care să genereze dezvoltare locală și să contribuie la...
FRDS lansează o linie de finanțare în valoare de 8,8 milioane de euro, pentru proiecte naționale în domeniul drepturilor omului
Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), în calitate de Operator de Program pentru Programul "Dezvoltare locală, reducerea sărăciei şi creşterea incluziunii romilor" (Dezvoltare locală), finanţat din Granturile SEE şi Norvegiene 2014-2021, a lansat vineri, 8 ianuarie 2021, apelul de proiecte Drepturile omului – implementare la...
FRDS deschide o nouă rundă de finanțare în cadrul apelului de proiecte “Creşterea incluziunii şi abilitarea romilor”
Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), în calitate de Operator de Program pentru Programul "Dezvoltare locală, reducerea sărăciei şi creşterea incluziunii romilor" (Dezvoltare locală), finanţat din Granturile SEE şi Norvegiene 2014-2021, a lansat miercuri, 6 ianuarie 2021, cea de-a doua rundă de finanțare aferentă apelului de...
Lista proiectelor aprobate pentru finanțare în cadrul apelului Dezvoltare locală
Marți 22 decembrie 2020, FRDS publică lista proiectelor aprobate pentru finanțare în cadrul apelului Dezvoltare locală. Lista cuprinde 6 proiecte în valoare de cca. 41.000.000 lei (cca. 8,5 milioane euro), implementarea acestora urmând să înceapă în 2021, după finalizarea procesului de contractare. Iniţiativele vor contribui la...
Apelul restrâns Reducerea sărăciei: Lista actualizată a proiectelor aprobate pentru finanțare
FRDS a publicat, vineri, 18 decembrie 2020, lista actualizată a proiectelor aprobate pentru finanțare în cadrul apelului restrâns de proiecte Reducerea sărăciei. –>> Consultă lista ...
Importanța educaţiei pentru copiii defavorizaţi şi soarta vârstnicilor singuri şi săraci, temele a două campanii de sensibilizare susţinute de Granturile Norvegiene
“Dați copiilor aripi să zboare” şi “Bătrânii singuri ai României” sunt numele a două campanii de sensibilizare derulate de Armata Salvării România, în cadrul proiectului S.M.A.R.T – Servicii Multifuncționale Anti-sărăcie pentru Reintegrare și Transformare. Proiectul beneficiază de o finanțare de 1,23 de milioane de euro,...