Arta de a fi părinte – temă de studiu pentru familiile copiilor sprijiniți prin proiectele finanțate de Programul Dezvoltare locală
Pentru copii, părinții sunt modele cu ajutorul cărora își formează propriul sistem de valori. În primii ani de viață, educația copiilor implică mai cu seamă dragoste, răbdare, empatie, devotament și alte astfel de atribute, cărora uneori părinții nu le dau suficientă atenție sau pe care...
Andrei Constantin, Agenția Împreună, la INTERVIUL LUNII FEBRUARIE: “Muzeul virtual al culturii romilor își propune să informeze și să emoționeze în același timp. Nicăieri în lume nu mai există un muzeu virtual al culturii romilor, cu atât mai puțin realizat de romi”
În cadrul rubricii INTERVIUL LUNII ne-am propus să stăm de vorbă cu oameni implicați în proiectele pe care le finanțăm și care au lucruri interesante de povestit despre ce și-au propus să realizeze cu sprijinul Granturilor SEE și Norvegiene. Interlocutorul nostru din luna februarie este...
Elevii și profesorii din județele Prahova și Neamț privesc educația dintr-o nouă perspectivă
„Încerc să fiu un profesor mai bun în fiecare zi, dar în primul rând încerc să fiu un mentor bun, o persoană deschisă la minte, cu mintea limpede, să înțeleg mai bine nevoile elevilor mei.” (profesor participant la atelierele de Artă Afirmativă) Aproape 400.000 de copii...
Profesorii implicați în proiectele finanțate prin Programul Dezvoltare locală pot participa la o primă sesiune de instruire cu tema ”Educație incluzivă și competențe pentru o cultură democratică”
În perioada 24-27 martie 2022, Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), Operator al Programului „Dezvoltare locală, reducerea sărăciei şi creşterea incluziunii romilor” (Dezvoltare locală) finanţat prin Granturile SEE şi Norvegiene 2014-2021 şi implementat în parteneriat cu Asociaţia Norvegiană a Autorităţilor Locale şi Regionale (KS) şi cu...
Institutul de Medicină Legală Iași, puternic implicat în sprijinirea victimelor violenței domestice și de gen din județele Moldovei
În România, la nivelul anului 2021 au fost raportate oficial cca. 45.000 de cazuri de violență domestică. În condițiile în care adesea victimele aleg să treacă sub tăcere episoadele violente cu care se confruntă, cu siguranță situația este mai gravă. Creșterea numărului de persoane care...
50 de locuințe ale romilor din Cartierul Lumea Nouă din Alba Iulia sunt reparate, igienizate și zugrăvite cu sprijinul Granturilor SEE 2014 – 2021
"Intrăm și noi în rând cu lumea, acum! Că la noi, numai cocioabe au fost… Că atât au putut oamenii să-și facă. Fără ajutor, tot cu astea rămâneam! Acum am măcar o cameră renovată și bucătăria cu gresie și faianță." (beneficiar, 58 de ani) Numeroase familii de...
Modalități de învățare distractivă, folosind metoda LEGO, prezentate cadrelor didactice din Săcueni, Bihor
Cadrele didactice din Săcueni, județul Bihor, care lucrează cu copii de etnie romă, s-au convins încă o dată că educația poate fi distractivă. Metoda de învățare care le-a fost prezentată se numește LEGO și folosește creativitatea pentru a dezvolta gândirea independentă, capabilă să identifice soluții...
Maria, fetița cu zâmbet larg și inocență în priviri: „Ce frumos e la proiect!”
Proiectele susținute financiar de Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, prin intermediul Programului Dezvoltare locală, sunt inițiative gândite și realizate de oameni pentru oameni. În această rubrică, ne-am propus să îi aducem în prim-plan pe câțiva dintre aceia pentru care proiectele finanțate de noi înseamnă, cu...
Viața comunității de romi din cartierul bucureștean Ferentari, dincolo de stereotipuri
Mai mulți tineri creativi din cartierul Ferentari au fost invitați să scrie articole despre cultura romă, în cadrul proiectului „Avdives, khetanes” („Astăzi, împreună”), derulat de Fundația Amfiteatru, cu sprijinul Granturilor SEE 2014-2021. Alexia Șerban, Vlad Roșianu, Andreea Violeta Petre, Nicoleta Ghiță (aka Niko G.), Georgiana...