Cu ajutorul bunelor practici norvegiene, specialiștii români învață să sprijine adecvat minorii implicați în anchete judiciare
Abuzul, violența domestică, bullying-ul, infracționalitatea sunt fenomene care afectează viața copiilor din întreaga lume. În România, la fiecare oră, doi copii sunt victime ale violenței, iar numărul cazurilor de abuz raportate crește anual. În acest context, pentru evitarea experiențelor neplăcute ale minorilor pe parcursul procedurilor...
Muncitoare în Spania, antreprenoare în România. Cristina plănuiește să își deschidă un salon de coafură, în Sânpetru de Câmpie
Proiectele susținute financiar de Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, prin intermediul Programului Dezvoltare locală, sunt inițiative gândite și realizate de oameni pentru oameni. În această rubrică, ne-am propus să îi aducem în prim-plan pe câțiva dintre aceia pentru care proiectele finanțate de noi înseamnă, cu...
O jumătate de milion de euro, alocată prin Programul Dezvoltare locală pentru finanțarea unor intervenții de urgență în 11 comunități de romi marginalizate
Unele dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă locuitorii celor 11 comunități vulnerabile, majoritatea din mediul rural, vor putea fi rezolvate cu sprijinul Granturilor SEE 2014-2021. Este vorba de probleme presante precum starea proastă a infrastructurii școlare, accesul limitat la servicii de educaţie...
Cei mai vulnerabili copii din județele Bacău și Brașov găsesc ajutor în Centrele Comunitare Integrate create de UNICEF România, cu sprijinul Granturilor Norvegiene 2014-2021
Doar asigurând copiilor defavorizați acces la servicii educaționale, de sănătate și de asistență socială de calitate, aceștia pot depăși barierele excluziunii sociale și pot spera la o viață mai bună. Este premiza de la care pornește inițiativa „România pentru fiecare copil. Asigurarea incluziunii sociale –...
Deținuții din Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași, sprijiniți în obținerea unui loc de muncă, după eliberare
În ultimele 7 luni, 120 de persoane private de libertate din Penitenciarul Iași au primit consiliere şi au beneficiat de mediere, pentru a-și putea găsi un loc de muncă, după ispășirea pedepsei. Demersul aparține Asociației Om Bun din Iași, care a primit în acest sens...
FRDS recrutează un Ofițer verificare cheltuieli proiecte
Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) intenţionează să contracteze, prin concurs, un Ofiţer verficare cheltuieli proiecte, cod COR 242104. Atribuţii şi responsabilităţi generale– Respectă regulamentul de implementare aferent Mecanismului financiar SEE/ Norvegian 2014-2021, Acordul de program, Acordul de implementare a programului, Acordul de implementare privind gestionarea fondurilor...
Ultima rundă a apelului de propuneri de proiecte Acces la finanțare – cea din 2021 – și-a prezentat bilanțul: 15 proiecte finanțate, în valoare de 425.000 euro
Autoritățile locale din 15 localități implementează, începând cu luna iunie, inițiative finanțate în cadrul schemei de granturi mici Acces la finanțare, runda de finanțare aferentă anului 2021. Prin intermediul acestui apel, Programul Dezvoltare locală acordă fonduri autorităților locale, pentru elaborarea de documentații tehnice necesare realizării...
Protejarea identității culturale și incluziunea socială a comunității sámi din Norvegia, exemplu de bună practică pentru România
Localizată preponderent în nordul Norvegiei, Finlandei, Rusiei și Suediei, comunitatea sámi, unul dintre cele mai vechi grupuri etnice din Europa, numără în prezent între 80.000 și 100.000 de persoane și se bucură de toate drepturile specifice unei populații indigene, garantate de convențiile internaționale privind drepturile...
Am descoperit că pot să încurajez găsirea unor soluții și acolo unde ele par să nu existe, fără a semăna iluzii
Proiectele susținute financiar de Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, prin intermediul Programului Dezvoltare locală, sunt inițiative gândite și realizate de oameni pentru oameni. În această rubrică, ne-am propus să îi aducem în prim-plan pe câțiva dintre aceia pentru care proiectele finanțate de noi înseamnă, cu...
Teodora-Maria Ciobanu, director al Școlii Gimnaziale „Învățător Dinu Nicolae” din comuna Dumbrava, județul Prahova, la INTERVIUL LUNII MAI: “Atelierele artistice și creative reduc agresivitatea în clasă și îmbunătățesc relația elev-școală”
În cadrul rubricii INTERVIUL LUNII ne-am propus să stăm de vorbă cu oameni implicați în proiectele pe care le finanțăm și care au lucruri interesante de povestit despre ce și-au propus să realizeze cu sprijinul Granturilor SEE și Norvegiene. Interlocutorul nostru din luna mai este doamna...