Rezultatele de etapă ale Programului Dezvoltare locală au fost apreciate în cadrul reuniunii anuale a Granturilor SEE și Norvegiene: “cele 89 de proiecte finanțate contribuie la reducerea decalajelor în comunitățile de intervenție”
Reprezentanții Fondului Român de Dezvoltare Socială (FRDS) au participat, joi, 12 mai 2022, la cea de-a cincea reuniune anuală a entităților implicate în managementul Granturilor SEE și Norvegiene în România. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Punctul Național de Contact,...
”Draga mea copilărie, ești miracol și magie” – 1 iunie 2022
Centrul comunitar integrat înființat ca urmare a implementării Proiectului „România pentru fiecare copil. Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului vicios al excluziunii în cazul copiilor celor mai vulnerabili din România”, derulat în parteneriat de Direcţia de Asistenţă Socială Braşov, UNICEF în România și Primăria Municipiului...
Consultații medicale gratuite, la domiciliu, pentru persoanele vârstnice și bolnavii cronici de etnie romă din Comănești
Creșterea accesului persoanelor aparținând grupurilor dezavantajate la servicii medicale de calitate reprezintă o prioritate constantă a ultimilor ani, la nivel național. În județul Bacău, filiala locală a Crucii Roșii a atras o finanțare de 588.467 de euro din Granturile SEE 2014-2021, prin Programul Dezvoltare locală,...
Autoritățile locale din județul Cluj și-au propus să preia bune practici norvegiene în ceea ce privește locuirea și incluziunea socială și să le promoveze la nivel național
Aleși locali și reprezentanți ai administrației publice locale din județul Cluj, respectiv ai Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca au participat, în perioada 3-7 mai 2022, la o vizită de studiu în Bergen, al doilea cel mai mare oraș din Norvegia. Evenimentul a fost organizat de Asociația...
ANUNȚ din 17 mai 2022 privind prelungirea datei de depunere a candidaturilor pentru participarea la concursul de ocupare a postului de SPECIALIST ÎNTREȚINERE-DEZVOLTARE APLICAȚII INFORMATICE, COD COR 252301
Se prelungește data de depunere a actelor care constituie dosarul de concurs pentru postul de specialist întreținere-dezvoltare aplicații informatice, până la data de 15 iunie 2022, ora 14:00. Răspunsul la selecția de dosare se va transmite, cel mai târziu în...
Construirea de școli incluzive în România
În contextul sesiunilor de instruire pe tematica educației incluzive și a competențelor de cetățenie democratică pe care Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) și Centrul European Wergeland (EWC) le organizează în perioada martie-mai 2022 la Olso, în Norvegia, EWC a publicat pe https://theewc.org un interviu...
Activități incluzive pentru copiii din Săsciori: “Câștigăm împreună, pierdem împreună!”
Mai multe activități inedite, organizate în perioada martie-aprilie 2022, au permis elevilor implicați în proiectul “Un mesaj pentru viitor”, derulat de Comuna Săsciori, județul Alba, să experimenteze momente extraordinare. Cei mai mici membri ai comunităților de romi din satele Loman și Răchita au avut șansa...
Lector universitar, după întâlnirea cu elevii Școlii Gimnaziale Manoleasa: “Eram asaltat, copleșit, cucerit de personalitatea și de felul lor de a fi”
Proiectele susținute financiar de Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, prin intermediul Programului Dezvoltare locală, sunt inițiative gândite și realizate de oameni pentru oameni. În această rubrică, ne-am propus să îi aducem în prim-plan pe câțiva dintre aceia pentru care proiectele finanțate de noi înseamnă, cu...
Apărarea drepturilor omului se învață! 23 de psihologi, avocați și asistenți sociali, instruiți pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilități la sistemul de justiție
Persoanele cu dizabilități se confruntă cu un acces mai redus la sistemul de justiție decât cele fără dizabilități atunci când au nevoie să sesizeze o nedreptate sau o încălcare a drepturilor. Eliminarea barierelor legislative și tehnice devine o acțiune necesară pentru ca acestea să poată...